Trăiri de sărbătoarea SÂNZIENELOR

Frumoase au rămas în amintirile copilăriei mele sărbătorile de peste an, iar Sânzienele este una dintre ele.

Când eram în vacanţa mare după clasa întâi, asta întâplându-se în deceniul şapte al veacului trecut, tanti Ileana a lui Manoilă, o vecină de a noastră din Udeşti-Suceava (Ileana Ungureanu, vară mai îndepărtată cu tata Neculai Ungureanu) a venit la mama şi îi spune să mă lase cu ea la hram la Suceava, la sora ei care era căsătorită acolo şi care nu avea copii, ca de altfel şi tanti Ileana care a rămas fată bătrână.

Tanti Ileana, la tinereţe, a făcut parte dintre românii care pe timpul foametei de după al doilea război mondial a fost în Cehoslovacia în cadrul unei acţiuni umanitare. Familia la care a fost a dorit să o înfiieze şi să o căsătorească acolo. Ea nu a vrut şi s-a întors la Udeşti, dar remuşcările au urmărit-o toată viaţa. Permament când venea la noi îşi aducea aminte de acea perioadă petrecută în Cehoslovacia şi regreta că nu s-a căsătorit acolo. În Udeşti nu s-a căsătorit niciodată, doar în ultima parte a vieţii, la a treia tinereţe, a trăit în concubinaj cu un moş pensionar, dar "fără obligaţii", aşa cum spunea ea. A dus o viaţă, în cea mai mare parte, singură şi era bună prietenă cu mama care o asculta şi nu ducea vorba mai departe. Nu a lucrat niciodată la C.A.P. (Cooperativa Agricolă de Producţie), trăia numai din ce avea în grădina ei şi din împletit cu andrelele. Era o "artistă" în realizarea de confecţii prin împletituri (flanele, jachete etc), drept pentru care era căutată de săteni.

Din satul nostru unii au rămas atunci, în anii aceea grei de după război, în Cehoslovacia. Chiar de pe cotul nostru de sat, unul de a lui Drambă s-a căsătorit acolo în Cehoslovacia şi mai venea vara cu familia pe la Udeşti chiar în perioada în care la Suceava se sărbătoreau Sânzienele. Soţia lui nu ştia româneşte şi era foarte bucuroasă să găsească pe cineva care să vorbească ceha. Acea doamnă stătea mai mult pe la tanti Ileana cu care se conversau.

De hramul de la Suceava de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, de Sânziene, de marele Bâlci care se organiza în fiecare an tot auzeam în copilărie, dar nu am fost niciodată până atunci.

Am plecat cu autobuzul cu tanti Ileana şi am stat două zile la sora ei, undeva la Iţcani, un cartier vechi aflat la nordul oraşului Suceava. Locul unde se organiza "Bâlciul" era foarte aproape de cartierul Iţcani, se putea merge pe jos de unde eram găzduiţi. Bâlciul era cam de fiecare dată organizat pe lunca râului Suceava, undeva foarte aproape de podul care lega cartierul Iţcani de centru oraşului.

În Suceava mai locuiau doi veri drepţi de ai lui tanti Ileana, feciori de ai lui Alecu Ungureanu, vecin de al nostru din Udeşti. Unul era croitor şi a ajuns maistru croitor la Casa de Modă din Suceava, nu avea copii, iar celălalt care era muncitor şi a căzut ulterior în patima beţiei, avea un băiat cu un an mai mare decât mine, care atunci când eu eram la liceu, el avea mari probleme cu găştile prin oraş şi era client frecvent al miliţiei de atunci.

Am mers cu tanti Ileana pe la rudele ei şi împreună am mers la "Bâlci". Acolo era lume multă cu fel de fel de chiţibuşuri de vânzare, cu multe scrânciuburi, cu scamatori, cu fel de fel de jucării, dar şi obiecte utile, de la îmbrăcăminte şi încălţăminte la unelte de muncă. Dar cel mai mult mi-au atras atenţia multitudinea de dulciuri şi îngheţate, care mai de care mai îmbietoare. Mi-a rămas în minte acea aglomeraţie, acea lume colorată, acea lume pestriţă.

Peste ani, cred că aveam vreo 11 anişori, şi cum toată vara eram zi de zi cu vaca în lunca râului Suceava la noi la Udeşti, ca să mă scoată din acea monotonie, mama a fost de acord ca de Sânziene să mergem la Suceava. Pentru acea zi sarcina de păzit vaca în luncă a fost preluată de sora mea mai mare Dorina.

Aflându-se repede printre prietenii mei că eu merg la Suceava la "Bâlci" de Sânziene, s-a mai găsit să meargă pe jos cu mine un coleg de clasă care locuia mai la deal de casa noastră pe drumul spre Poiana Silionului.

Aşa că dis de dimineaţă, după ce am făcut treburile prin gospodărie am pornit la drum spre oraşul Suceava.

Cred că era ora 5 când am plecat pe jos ca să parcurgem cei 16 km care leagă Udeştiul de oraş. Ne-am luat cele necesare de mâncare, dar parcă mie nu îmi mai era foame. Numai gândul că merg la "Bâlci" mă sătura şi nu aveam grija mâncării. Pornim la drum. O luăm peste dealul Udeştiului şi ajungem relativ repede la Rus Mănăstioara, prima localitate de la Udeşti spre Suceava. De acolo mai departe trecem pe lîngă Luncuşoara, iar de pe dealul Bosancilor nu intrăm în acest sat, cunoştea mama o scurtătură, pe lângă Cimitirul din Bosanci, care ne scotea la ieşirea din Bosanci către Ipoteşti  Suceava (nu este vorba de Ipoteştiul lui Mihai Eminescu care se află relativ aproape dar în judeţul Botoşani). Traversăm Ipoteştiul şi ne aflăm în dealul târgului de unde deja se zărea oraşul. De pe acest deal dacă priveai în spate se vedea semeţul deal din Udeşti, Oadeci sau cum i se mai spune metaforic de către unii scriitori locali "Sfinxul Udeştiului", datorită goliciunii şi eroziunii vizibile. Cândva în timpuri nu prea îndepărtate, acest deal era acoperit cu mesteceni, iar de pe dealul târgului se vedea albul specific al acestor copaci.

Ne continuăm drumul, trecem prin apropierea Cetăţii de Scaun a Sucevei, ajungem la Brădet, o pădure de barzi la intrarea în oraş, existentă şi astăzi, la Uzina electrică, pe lângă Hotelul Balada şi ajungem la Mănăstirea "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava".

Timpul să fi fost spre 9.00. Mama mai făcuse, în tinereţe, de multe ori acest drum pe jos şi calculase astfel încât să ajungă la mănăstire la începutul slujbei.

Aici în fiecare an erau scoase în curtea mănăstirii moaştele "Sf. Ioan cel Nou de la Suceava" şi venea mulţime mare de oameni din toate aşezările vecine oraşului Suceava, chiar şi oameni din judeţele Botoşani, Iaşi, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Neamţ, Bacău.

Şi în acel an erau mulţi oameni veniţi în curtea mănăstiri, unuii chiar de câteva zile şi care dormiseră acolo afară.

Văzând că noi copii nu prea aveam astâmpăr, mama zice "Eu rămân la slujbă, dar dacă voi nu vreţi să staţi, vă puteţi duce la "Bâlci", ştiţi cum să ajungeţi ?", "Ne descurcăm noi", "Aveţi grijă că sunt fel de fel de oameni pe acolo. Pe la amiază, când se termină slujba să veniţi, că mă găsiţi aici, să mâncăm", "Da, da" şi plecăm bucuroşi de libertatea dată.

Nu era prea greu de localizat "Bâlciul" pentru că erau foarte mulţi oameni care se îndreptau spre acel loc. Aşa că o luăm pe jos spre Iţcani şi ajungem la locul mult dorit. Acolo o mare de oameni, multă gălăgie, care mai de care nu ştia cum să te atragă să cumperi ceva şi să-ţi ia banii. Eu aveam vreo doi strânşi de pe la păzitul vacilor în luncă, dar tentaţiile erau prea mari. Nu ştiam cum să îi împart să îmi ajungă la cât mai multe. Vroiam şi la fel de fel de numere de circ, cu maimuţe, cu şerpi, cu dresaje de cai, cu înghiţitori de săbii, cu iluzionişti, dar şi în varietatea de scrânciburi. Aşa că banii mei s-au dus repede, dar şi timpul s-a scurs parcă şi mai repede.

Bineînţeles că nu mi-am luat nimic de mâncare, cu toate că erau pe acolo multe bunătăţi. Cu ultimii bani m-am dat în acel scrânciub mare cu lanţuri care se rotea foarte repede. Probabil din cauza căldurii şi a nemâncării, când m-am dat jos de acolo eram ameţit.

Ca din senin, în acea hărmălae şi acea mulţime de oameni, apare în faţa mea mama. Slujba se terminase şi ea ştiind că noi nu ne vom desprinde uşor de la acele tentaţii a venit ea până acolo după noi. Nu ştiu nici astăzi, cum a dat aşa uşor de noi în acel vacarm.

Când m-a văzut, zice "Ce e cu tine de eşti aşa galben la faţă ?"  Eu eram palid pentru că nu îmi revenisem de la ameţeala  pe care o avusesem când zburam în acel frumos scrânciob. Mama zice "hai să ieşim de aici, aţi mâncat ceva ?" nu a primit nici un răspuns, dar şi-a dat seama că am cheltuit banii pe altceva în afară de mâncare. În drum spre ieşire ne cumpără câte o gogoaşă, care era aşa bună, iar ea îşi cumpără un ulcior cu mâner din lut.

Pe drumul de întoarcere de la Iţcani spre mănăstire, fiind foarte cald, pe la porţile caselor erau oameni care dădeau apă trecătorilor. Cred că am băut o "găleată" de apă. Am ajuns în curtea mănăstirii. Ne-am aşezat la umbră, ca mulţi alţi oameni. Mama a scos merindele şi am mâncat cu mare poftă. Tare bună a fost mâncarea aceea. Mama cumpărase între timp pâine proaspătă şi nişte castraveţi muraţi de la piaţă, iar cu ulciorul cumpărat de la "Bâlci" am adus apă de la fântâna din curtea mănăstirii, apă care era rece şi foarte bună a gust.

După ce ne-am odihnit puţin şi ne-am refăcut forţele, ne-am pornit spre casă, nu înainte de a cumpăra ceva dulce şi pentru sora mea Dorina. Mama a venit mai încet cu alţi oameni de pe la noi care fuseseră şi ei la Sânziene, iar noi copii am luat-o mai repede spre Udeşti.

Când eram la liceu la Suceava şi locuiam la fratele meu Vasile în cartierul nou "George Enescu", foarte aproape de localităţile riverane oraşului (devenite ulterior suburbii) Şcheia şi Sf. Ilie, cred că am mai fost o singură dată la "Bâlci". Atunci acesta s-a organizat pe un teren unde era Aeroclubul Sportiv Suceava, la Şcheia.

În rest preferam să merg la slujba de la Mănăstirea "Sf.Ioan cel Nou de la Suceava", unde de fiecare dată venea şi mitropolitul Moldovei şi Sucevei, care îşi avea reşedinţa la Iaşi.

Anii au trecut. În memoria mea au rămas acele momente legate de Sânziene, această sărbătoare ancestrală îndrăgită de români şi care va dăinui în veac.

Acum când am ajuns la o anumită vârstă şi când foarte mulţi ani am trăit departe de locurile mele natale, de frumosul oraş Suceava, de mirifica Bucovină, orice semnal, orice ştire despre acele locuri şi sărbătorile copilăriei mele, îmi trezesc amintiri care mi-au marcat existenţa pe această lume.

Fiind un fan la radioului "Romantic.FM" şi ascultându-l on line când lucrez la calculator, din întâmplare am văzut o reclamă-invitaţie la "Noaptea de Sânziene" în livada Muzeelor Minovici. Un proiect iniţiat şi coordonat de Prietenii "Muzeelor Minovici" reuniţi în Asociaţia Culturală "Patrimoniu pentru Viitor".

Activităţile de anul acesta au fost organizate chiar în seara duminicii de Rusalii, de Pogorâre a Sfântului Duh sau de Duminica Mare, cum se spune pe la noi pe la Udeşti, fiind în ajun de Sânziene.

Comitetul de organizare, constituit preponderent din doamne din înalta societate, a creat un spaţiu mirific, de basm în livada Muzeelor Minovici, la şosea lângă Fântâna Mioriţa sau lângă celebra "Vilă cu clopoţei" de lângă Gara Băneasa.

Chiar de la intrare te întâmpinau frumoase fete îmbrăcate în costume specifice de Sânziene care îţi prindeau pe piept un mic, dar cochet, bucheţel de flori de Sânziene şi îţi înmânau programul manifestării culturale, precum şi pliante "Să ne împrietenim cu muzeele".

Livada a fost pregătită pentru această sărbătoare, cu alei aranjate pentru expoziţii de pictură, stand de carte de la trei edituri (Curtea Veche, Arthur, Vremea), colecţie vestimentară "Prejudecăţi" prezentată de "Iconic", obiecte din sticlă "Apă şi foc" de Ioan Nemţoi, "Pădurea de porţelan" de Daniela Făiniş, sculpturi de Ştefan Radu Creţu şi Cristian Răduţă.

O scenă în mijlocul livezii cu multe scaune de jur împrejur, pentru invitaţi era pregătită pentru momentele artistice. O muzică de calitate întreţinea atmosfera în toată livada. În livadă am văzut mulţi meri, pruni, nuci, dar şi copaci ornamentali.

Bineînţeles, într-un colţ al livezii, mai retras, era amenajat şi un loc pentru servit mici, cârnăciori, bere, suc sau apă.

Seara a fost deschisă de un dans al sânzienelor mici interpretat de eleve ale Şcolii de Balet  EDUCA.

A urmat cuvântul de bun venit al doamnei Georgiana Pogonaru, preşedinte al Asociaţiei Culturale "Patrimoniu pentru Viitor", precum şi expozeul domnului Marian Constantin, de la Muzeul Municipiului Bucureşti, despre "Case memoriale bucureştene"

Activităţile au continuat cu festivitatea de premiere a concursului naţional pentru elevi şi studenţi cu tema "Viitorul trecutului" la cele trei secţiuni: "Eseuri"; "Proiecte" şi "Scenarii şi proiecte de film documentar".

La cele 3 secţiuni ale concursului au fost înscrise 229 de lucrări realizate de elevi şi studenţi. Sunt poveşti a zeci de locuri, monumente, clădiri sau chiar sate întregi uitate, care merită atenţia noastră, a tuturor.

Noaptea magică de Sânziene în livada Muzeelor Minovici a continuat cu sosirea pe scenă din toate părţile livezii a sânzienelor mari costumate în veşminte de basm. Apoi formaţia de muzică veche "Trei parale" ne-a încântat cu cântări din veacul al XIX-lea.

A urmat Grupul coral SOUND al Casei de Cultură a Studenţilor din Bucureşti care au interpretat cântece tradiţionale româneşti. După care a venit momentul de dans neoclasic "INTERMEZZO" a doi solişti ai Operei Naţionale Române din Bucureşti - Alexandra Gavrilescu şi Valentin Stoica.

Seara a fost încheiată de un fragment din spectacolul Teatrului Evreiesc de Stat "Mic şi-al dracu" după Ion Pribeagu, în interpretarea actorilor Maia Morgenstern şi Valentin Roşca.

Moto care s-a desprins din aceste activităţi din "Noaptea de Sânziene în livada Muzeelor Minovici" este "Vrem să continuăm să avem grijă de trecutul nostru, pentru a avea implicit grijă de viitorul nostru".

Momentele petrecute în această livadă au fost cu adevărat pentru desfătarea sufletului românului.

Revenind la impactul care îl are pentru mine această sărbătoare aş menţiona că în fiecare an de Sânziene, de hram la Suceava, mă invita fratele meu Vasile, care a stat mult timp în Suceava, acum s-a mutat la Udeşti, dar şi cumnatul Sandu, soţul surorii mele Dorina, care locuiesc şi în prezent în Suceava, să merg la ei să petrecem această sărbătoare împreună. Dar tumultul vieţii, timpul avut la dispoziţie relativ la distanţă şi priorităţile momentului au făcut ca să nu mai pot participa de mult la hramul Sucevei de sărbătoarea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava..

Acum manifestările sunt mult mai ample. Sunt Zilele Sucevei, se organizează o frumoasă procesiune cu moaştele sfântului prin tot oraşul. Sunt organizate competiţii sportive şi cultural artistice. Şi multe, multe altele, dar cine ştie …….

Şi când te gândeşti că totul este legat de destin.

         Grigore ROSNITCHE  (Puiu din Udeşti)                                     24.06.2013