Participarea mea din primii ani ai vieţii la evenimentele ancestrale ale satului (sărbătorile de Crăciun, Anul Nou, Bobotează, Paşte, Duminica Mare, Hramul de Sf. Dumitru, nunţi, înmormântări, hramul şi slujba de la Biserica din lemn de la Mănăstioara, hramul şi slujba de la Biserica lui Ştefan Cel Mare de la Reuseni, deschiderea anului şcolar, serbările de sfârşit de an şcolar etc) m-au marcat în restul vieţii şi permanent sufletul meu a avut legătură cu ce se întâmplă în satul Udeşti, sat în care m-am născut şi în care eu consider că sunt oameni şi locuri binecuvântate de Dumnezeu.
Dacă în primii ani ai copilăriei mi se părea că centru universului cunoaşterii era Udeştiul, înaintând în vârstă şi învăţătură acesta s-a extins la Piaţa de la Vereşti de peste apa Sucevei, apoi la oraşul Suceava, mai apoi la Bucureşti, capitala ţării, iar acum la întreaga planetă prin intermediul Internetului. Mult adevar este în expresia „cu cât învăţăm mai mult cu atât ni se pare că ştim mai puţin”, aşa le spun mereu celor trei copii ai mei, Iulian, Valeriu şi Angela.
Sunt foarte bucuros că am putut participa în ziua de 11 mai 2013 la manifestările prilejuite de împlinirea a 150 de ani de la înfiinţarea Şcolii din Udeşti, judeţul Suceava. Mulţumesc conducerii şcolii şi organizatorilor pentru onoarea făcută de a mă invita la aceaste manifestări. Când fratele meu Vasile, care locuieşte în sat, mi-a telefonat şi m-a anunţat de primirea unei invitaţi la aceste evenimente din viaţa şcolii din satul natal, a trezit în sufletul meu dorinţa de a revedea foştii dascăli, învăţători şi profesori, precum şi foştii colegi de generaţie. Dar cel mai mult am dorit să mă întâlnesc cu fostul meu profesor de Limba Română, fostul diriginte al surorii mele Dorina, cel mai longeviv director al şcolii, profesorul Emil Simion, în prezent renumit scriitor al plaiurilor bucovinene. Pentru mine acest om a fost şi este un model de om, un model de dascăl care şi-a pus întreaga viaţă slujirii „cuvâtului”, înţelegerii şi ajutorării aproapelui. Dacă am avea în ţara asta mulţi oameni în învăţământ asemenea profesorului Emil Simion, care să pună atâta pasiune în meseria de dascăl, alta ar fi părerea multora despre noile generaţii de tineri. Din păcate sunt încă foarte mulţi care văd această profesie ca o oportunitate de a avea un serviciu şi nu îi interesează că prin atitudinea lor distrug generaţiile viitoare de tineri, distrug încrederea în sistemul de învăţământ românesc. Totuşi, îmi place să cred că în satul Udeşti, centru de comună şi localitate în apropierea municipiului Suceava, sunt oameni resposabili care se gândesc la copii lor şi ai semenilor lor ca viitoare vlăstare ale neamului nostru. Extrapolând, fără a generaliza, ne putem imagina ce se întâmplă în acest domeniu al educaţiei prin satele şi cătunele izolate.
Personal, nu mă regăsesc printre absolvenţii Şcolii din Udeşti care au realizări deosebite în viaţă, dar îmi place să cred că nu am făcut „umbră” degeaba pe acest pământ.
Au fost puţini participanţi pe care i-am recunoscut şi mai mult ca sigur că şi mai puţini au fost cei care m-au recunoscut. Este firesc, au trecut 38 de ani de la absolvirea şcolii generale, generaţiile se schimbă, iar în memoria colectivă rămân doar cei cu realizări remarcabile. Satul şi comuna Udeşti nu duc lipsă de astfel de personalităţi (academicieni, profesori, scriitori, jurnalişti, medici, ingineri, juristi si de ce nu oameni de afaceri sau politicieni etc). Aş enumera aici doar câteva nume ilustre: Eusebiu Camilar – scriitor şi membru corespondent al Academiei Române, Haralambie Mihăescu – membru al Academiei Române, Mircea Motrici – jurnalist şi scriitor, Vasile Ciubotaru – medic primar neurochirurg cu recunoaştere internaţională, doctor în medicină, Liviu Popescu – poet, Mihai Camilar - muzeograf, Constantin Ştefuriuc - poet, Constantin Călin - critic literar, Valeriu Cimpoeş - avocat şi publicist, Valeria Boiculese - poet, Magda Isanos - poet.
Din rândul actualelor cadre didactice din şcoală am recunoscut-o foarte bine pe profesoara Cristina Casandra Romaniuc (născută Ciubotaru) descendentă dintr-o familie de dascăli, Maria şi Gheorghe Ciubotaru, care au îndrumat paşii multor generaţii de copii din acest sat. Cristina duce mai departe frumoasa tradiţie a familiei, fiind în prezent singura cu cea mai mare continuitate în această şcoală. Cu Cristina, fiind de vârstă apropiată, am fost colegi şi la grădiniţă şi la şcoală. Tatăl ei mi-a fost primul dascăl şi îi păstrez în suflet imaginea blândeţii, dar şi a severităţii specifice învăţătorului care doreşte binele copiilor.
Am întâlnit-o şi pe învăţătoarea mea din clasele a II-a şi a III-a, nanogenara doamnă Munteanu Lucreţia, care deţinea funcţia de director când s-au împlinit 100 de ani de la înfiinţarea şcolii. Am remarcat acelaşi zâmbet pe faţa senină a acestei doamne, precum şi aceeaşi vorba dulce pe care o avea şi atunci când mi-a fost învăţătoare. Îmi aduc foarte bine aminte când doamna învăţătoare m-a chemat acasă la dumneaei şi mi-a dat un căţel mic şi negru. Eu voiam demult să am acasă un câine al meu, dar mama mea, femeie rămasă văduvă, cu trei copii şi cu greutăţile vieţii de la ţară a acelor vremuri, nu mă lăsa. Mama era pe principiul „mai bine hrănim un porc decât să hrănim un câine”. În momentul în care am venit acasă cu acel căţel şi aflând că este de la doamna învăţătoare Munteanu nu a mai zis nimic şi m-a lăsat să-l cresc. Bineinţeles că acest căţel s-a ataşat foarte tare de mine şi eu de el şi a rămas la casa noastră până când eu eram în anul III de facultate şi mama mea s-a prăpădit.
Am recunoscut-o în mulţimea de invitaţi şi pe fosta dirigintă din clasele a VII-a şi a VIII-a, doamna profesoară Iorgulescu, dar probabil că anii care s-au scurs, vreo 38 la număr, de când nu ne-am mai văzut şi greaua suferinţă pricinuită de pierderea soţului ei care a plecat în lumea umbrelor şi care a fost şi el profesor de Limba Română la Şcoala din Udeşti, a făcut ca să nu îşi aducă prea bine aminte de mine.
Nu am regăsit-o printre invitaţii la aceste activităţi pe fosta mea profesoară de chimie, doamna Botuşan Veronica, care are o vârstă onorabilă, o sănătate destul de bună şi locuieşte foarte aproape de şcoală. Am aflat ulterior că nu a dorit să participe, ceia ce mă face să cred că mai sunt unele animozităţi şi antipatii, chiar şi într-un asemenea spaţiu al intelectualităţii satului.
Am fost şi sunt marcat de amintirea anilor petrecuţi pe băncile acestei şcoli, de învăţătorii şi profesorii care mi-au îndrumat primii paşi spre dragostea de carte. Îmi aduc aminte cu plăcere de colegii de clasă: Mugurel, Brânduşa, Dan, Steluţa; Severin, Elena, Ion, Aglaia, Dumitru, Eleonora, Vasile, Mariana, Constantin, Viorica, Marin, Ecaterina, Dorel, Gheorghe, Nicolina, Niculai.
În amintire mea au rămas ca oameni deosebiţi profesorii de matematică din familia Maftei, profesoara Capră, profesorul Ianoş, profesoara Amăriucăi. Nu pot să uit că am făcut, căteva ore de fizică cu actualul renumit medic Vasile Ciubotaru, atunci absolvent de liceu, de la care mi-a rămas întipărit în minte faptul că pe lângă scara de măsurare a temperaturii în grade Celsius, mai există şi grade Kelvin şi grade Fahrenhei, precum şi corespondenţa dintre ele, iar când am ajuns în liceu am constatat că foarte mulţi colegi de liceu „habar nu aveau de aşa ceva”.
Le sunt recunoscător tuturor celor care sunt printre noi, dar şi celor care au plecat dintre noi şi ne privesc acum de acolo de sus, pentru dăruirea de care au dat dovadă ca slujitori ai cuvântului, ca săditori ai interesului pentru cunoaştere.
Mai auzim astăzi şi păreri cum că o generaţie este mai bună decât alta. Foarte frecvent se utilizează expresia „pe vremea mea” sau „pe vremea noastră”, dar eu cred că orice generaţie are valorile ei, iar şcoala care formează şi modelează caractere este ancorată la valorile societăţii şi este într-o permanentă adaptare. Aşa cum este societatea aşa este şi şcoala, iar cum este şcoala aşa sunt şi absolvenţii ei.
Una era această şcoală acum 50 de ani şi altceva este în ziua de azi, când trăim în era tehnologiei informaţiei, şi cum să pătrundă aceste transformări în viaţa satului, decât prin şcoală.
Aşa cum spunea şi soţia mea Iulia, profesoară la un liceu din Bucureşti, se aud din ce în ce mai des voci că în ziua de astăzi sunt tot mai mulţi copii, care ajung până la statutul de student şi care au probleme cu scrisul de mână. Cei din învăţământul superior spun că nu acesta este rolul lor, iar cei din licee spun acelaşi lucru că această sarcină revine învăţământului gimnazial şi primar. Dar tot atât de adevărat este că unii dintre elevii cu greutăţi în scrierea de mână sunt „aşi” ai folosirii calculatorului şi nu au nevoie să scrie de mână.
Sunt bucuros să aflu că Şcoala din Udeşti ţine pasul cu transformările din societatea noastră. Vrem nu vrem trebuie să ne adaptăm fenomenelor de globalizare, de creştere a populaţiei la nivel mondial (când eram la şcoala generală am învăţat că eram aproape 4 miliarde, iar acum suntem aproape 7 miliarde), de creştere explozivă a producţivităţii muncii (un exemplu banal: cu o instalaţie modernă se pot mulge 400 de vaci într-o oră şi la care asistă 2 angajaţi, pe când la mulsul clasic, cei de la ţară cunosc că este nevoie de mulţi oameni şi mai mult timp pentru a mulge 400 de vaci), de creştere a decalajelor între ţări (niciodată o ţară ca a noastră şi sunt multe ţări în lume care nu se pot compara din punct de vedere al tehnologilor moderne cu ţări ca Germania, Franţa, Marea Britanie, SUA, Japonia, China şi alte ţări industrializate). Vrem nu vrem trebuie să facem faţă fluxului enorm de informaţii pus la dispoziţie de era informaţională, iar rolul şcolii, după umila mea părere, este de a canaliza energiile pozitive ale copiilor în folosirea acestor mijloace moderne de informare şi în acelaşi timp de educaţie, spre binele şi dezvoltarea intelectuală şi nu spre formare unei atitudini pasive.
Revenind la data de 11 mai 2013, momentul festiv al activităţii a început printr-o slujbă religioasă la care au participat cei 3 preoţi din sat şi corul bărbătesc al bisercii. În cadrul slujbei au fost pomeniţi cei care susţin acum activitatea şcolii, precum şi cei care au plecat dintre noi. Am rămas impresionat, ca de fiecare dată când merg la Udeşti, şi aud răspunsurile pe care le dă corul bărbătesc în timpul slujbei. Prin vocile înălţătoare ale acestui cor orice trăire sufletească momentană se transpune într-o trăire cu adevărat dumnezeească.
S-a vizitat apoi expoziţia cu realizări ale copiilor participanţi la diferite proiecte desfăşurate de şcoală. S-a putut constata că şi în momentul de faţă sunt cadre didactice implicate în activităţile cu elevii. La panoul cu fotografii intitulat „Şcoala ieri” era cea mai mare efervescenţă din partea invitaţilor în a recunoaşte persoanele care au slujit această şcoală de-a lungul anilor.
În cadrul şcolii funcţionează un „Centru cultural” foarte frumos amenajat cu înscrisuri şi publicaţii ale marilor personalităţi ale satului Udeşti, care a preluat tradiţia şi este o continuare peste timp a Cabinetului de lectura "Unirea sub Oadeci".
Directorul adjunct al şcolii, profesoara Oana Popescu, a prezentat, în cadrul cabinetului de informatică, o sugestivă sinteză a proiectelor în care şcoala a fost implicată în ultimii ani şi rezultatele obţinute: "Dimensiuni civice în zodia adolescenţei", "Îmi pasă de alţii", "File de istorie locală", " Istoria şcolii din Udeşti. Studiu de istorie orală", "Alternative pentru energie durabilă", "Eu vreau să merg la şcoală" şi altele.
Activităţile au continuat în cadrul Căminului cultural „Mircea Motrici” din Udeşti cu prezentarea unui program artistic susţinut de elevii de la Şcoala din Udeşti şi coordonat de familia de învăţători Aneta şi Dumitru Iacob. Am aflat că această familie este implicată cu tot sufletul în activităţile extracurriculare ale şcolii. Dealtfel am constatat şi singur din prezentările făcute, că majoritatea proiectelor la care a participat şi Şcoala din Udeşti, au fost coordonate de cei doi învăţători. Cineva care stătea lânga mine a afirmat că dacă cei doi nu ar mai fi în şcoală, ar fi foarte greu să fie înlocuiţi de alcineva care să pună atâta pasiune în activităţi artistice şi culturale cu elevii. După câte ştiu eu dealungul anilor s-au găsit permanent asemenea persoane cu suflet mare pentru şcoală, pentru sat. Aş aminti aici doar de profesorul de muzică Olivian Diaconu, care punea atâta pasiune încât credeai că prin vene îi curgea muzica.
Au recitat poezii elevi ai şcolii, băieţi şi fete, frumos îmbrăcaţi în costumele populare specifice satului Udeşti. Poeziile recitate aparţin poeţilor udeşteni: Eusebiu Camilar, Mircea Motrici, Magda Isanos, Valeria Boiculese. Apoi un cor de băieţi şi fete, la fel de frumos îmbrăcaţi în costume populare au încântat publicul susţinând un mic concert de cântece, sub bagheta domnului Dumitru Iacob. Sceneta „Soacra cu trei nurori” a fost impresionant de frumos interpretată în graiul specific al udeştenilor de 4 tinere eleve costumate în vechiul port popular şi coordonate de profesoara Cristina Ciubotaru.
Am remarcat şi o fetiţă de 8 ani, Elena Niculi, care trăieşte cu părinţii ei care s-au stabilit la Cluj, strănepoată a unor vecini de ai mei din Udeşti, moş Costan a lui Ivancu - acum plecat dintre noi la cele veşnice şi a mătuşii Silvica. Moş Costan cu numele de familie Niculi era var cu mama mea Valeria. Mama s-a născut în familia lui Grigore şi Magdalena Niculi. În copilăria lor mama si moş Costan au fost tot vecini, au stat lângă pădure la Maciculeasa. Acest neam al Niculilor face parte din neamurile de români care au fugit din Ardeal prin secolul al XVIII şi s-au stabilit pe pământurile Udeştiului. Ca o curiozitate a sorţii această tânără din neamul Niculilor s-a reîntors să trăiască pe pământul Ardealului.
Tânăra a uimit auditoriul cu talentul ei de povestitor şi interpret la vioară. Din câte am înţeles talentul ei este recunoscut la nivel naţional prin premiile pe care le-a obţinut la diverse concursuri şi festivaluri.
A urmat expunerea opiniilor unor invitaţi. Am rămas plăcut surprins de talentul oratoric al scriitorului Emil Simion, al medicului Vasile Ciubotaru şi al poetului Liviu Popescu care şi-au expus trăirile legate de perioada petrecută la Şcoala din Udeşti şi care vor rămâne în sufletele fiecăruia.
Nu aş putea să închei fără a arăta că udeştenii sunt ospitalieri, iar gazdele în frunte cu directorul coordonator al şcolii profesorul Marius Golea, sprijinit îndeaproape de primarul comunei Viorel Botezatu, au marcat acest moment şi cu o masă simbolică pentru socializarea invitaţilor şi depănarea amintirilor.
Sunt convins că peste 50 de ani, altfel va arăta şcoala. Copii vor învăţa să scrie şi să citească folosind preponderent mijloacele informatice. De altfel, mass media a prezentat intenţia Ministerului Educaţiei Naţionale de a introduce manualele şi pe suport informatic, chiar pentru învăţământul primar şi gimnazial. Nu mai vorbesc de învăţământul superior în care studenţii folosesc la cursuri din ce în ce mai mult aceste mijloace informatice.
Cred cu tărie că devotamentul dascălilor pentru profesia aleasă, susţinut de climatul favorabil din familie, în primii ani de şcoală deschid copiilor dragostea de cunoaştere, de a descoperi lumea în care trăim.
Rămân convins că activitatea pe care o desfăşoară Şcoala Gimnazială „Academician Haralambie Mihaescu” (noua denumire a Şcolii din Udeşti) este pentru binele comunităţii şi că şcoala va rămâne motorul vieţii satului nostru sau mai bine spus fereastra prin care pătrunde lumina cunoaşterii şi schimbărilor din societate în viaţa satului.
Grigore ROSNITCHE (Puiu din Udeşti) 15 mai 2013
"Inghesuiala la SCOALA IERI"
"Slujba de deschidere a festivităţilor 11 mai 2013"
Profesorul Emil SIMION şi cu mine în 1975 şi 2013
COLEGII MEI DE CLASA
de la Şcoala Generală din Udeşti
perioada 1967-1975
1. BEJAN DOREL a lui Nicolae şi Militina
2. BRAN IOAN a lui Vasile şi Silvia
3. CRAINICIUC MARIA a lui Constantin şi Lenuţa
4. DRAGOMAN VASILE a lui Constantin şi Ileana
5. GĂITAN NICOLAE a lui Alecu şi Eleonora
6. HUŢAN ELEONORA a lui Mihai şi Viorica
7. IORGA MARIN a lui Cozma şi Elena
8. IORGA VASILE a lui Dumitru şi Magdalena
9. JULINSCHI CONSTANTIN a lui Mihai şi Milia
10.JULINSCHI ECATERINA a lui Ion şi Artemizia
11.LAZAROVICI NECULAI a lui Gavril şi Aurelia
12.MORARU AGLAIA a lui Vasile şi Stela
13.MOTRICI SEVERIN a lui Ion şi Magdalena
14.MUNTEANU STELUŢA a lui Ion şi Olga
15.MUNTEANU DAN a lui Mihai şi Silvia
16.MUNTEANU GHEORGHE a lui Mihai şi Magdalena
17.MUNTEANU VIORICA a lui Ambrozie şi Lucreţia
18.PETRIŞOR MARIANA a lui Constantin şi Elena
19.PRISECARU NICOLINA a lui Vasile şi Lucreţia
20.ROSNIŢCHE GRIGORE a lui Valeria
21.ROŞU BRÎNDUŞA a lui Constantin şi Aneta
22.RUSU MUGUREL a lui Vasile şi Filomina
23.ROTARU IOAN a lui Gheorghe şi Lucreţia
24.RENCIUC VIORICA a lui Constantin şi Mandiţa
25.PÎRVAN ION a lui Aurelian şi Eufrosina
26.TON VIORICA a lui Vasile şi Veronica
27.TIMOFICIUC ELENA a lui Niculai şi Viorica
Învăţători şi profesori
pentru clasa mea în perioada 1967-1975:
Învăţător în clasa I-a: Gheorghe CIUBOTARU
Învăţător în clasa a II-a: Lucreţia MUNTEANU
Învăţător în clasa a III-a: Lucreţia MUNTEANU
Învăţător în clasa a IV-a: Gavril MUNTEANU
Diriginte în clasa a V-a: Filofteia GĂITAN - agricultură
Diriginte în clasa a VI-a: Filofteia GĂITAN
Diriginte în clasa a VII-a: Vica IORGULESCU - ecologie
Diriginte în clasa a VIII-a: Vica IORGULESCU
Profesor: Emil SIMION - limba română
Profesor: Gheorghe IORGULESCU - limba română
Profesor: Veronica BOTUŞAN - chimie
Profesor: Geta MAFTEI - matematică
Profesor: Maria AMĂRUCĂI - istorie
Profesor: Oltea DROBOTĂ - fizică
Profesor: Olivian DIACONU - muzică
Profesor: Lazăr IANUŞ - educaţie fizică
Profesor: Verginia IANUŞ - geografie
Profesor: Silvia LEVISCHI - geografie
Profesor: George FLOREA - desen şi lucru manual
Profesor: Elena TĂNASE - anatomie
Profesor: Rodica BREZAN - limba franceză
Diriginte în clasa a V-a: Filofteia GĂITAN - agricultură
Diriginte în clasa a VI-a: Filofteia GĂITAN
Diriginte în clasa a VII-a: Vica IORGULESCU - ecologie
Diriginte în clasa a VIII-a: Vica IORGULESCU
Profesor: Emil SIMION - limba română
Profesor: Gheorghe IORGULESCU - limba română
Profesor: Veronica BOTUŞAN - chimie
Profesor: Geta MAFTEI - matematică
Profesor: Maria AMĂRUCĂI - istorie
Profesor: Oltea DROBOTĂ - fizică
Profesor: Olivian DIACONU - muzică
Profesor: Lazăr IANUŞ - educaţie fizică
Profesor: Verginia IANUŞ - geografie
Profesor: Silvia LEVISCHI - geografie
Profesor: George FLOREA - desen şi lucru manual
Profesor: Elena TĂNASE - anatomie
Profesor: Rodica BREZAN - limba franceză
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu