UN OM NOROCOS

Mai mereu aud vorbindu-se printre noi "muritorii de rând", cât de "norocoşi" sunt unii oameni în această viaţă trecătoare. Mass-media actuală, care ne invadează prin toate mijloacele de comunicare, abundă de subiecte, de evenimente de acest gen, probabil din lipsă de profesionalism a jurnaliştilor cu "diplomă" obţinută în universităţi mai mult sau mai puţin recunoscute, care sunt obligaţi să caute ştiri senzaţionale cu impact asupra marii majorităţi a populaţiei. "Ai văzut" sau "Ai auzit": ce afacere de succes are cutărescu, ce avere imensă are xulescu, ce maşină are pipiţa care nu ştie să "vorbească", ce vilă sau palat are politicianul y, câţi bani are cămătaru z, ce bărbat tânăr şi-a luat doamna VIP, care ar putea să îi fie mamă sau bunică sau cu ce fată tânără s-a căsătorit domnul VIP, care ar putea să îi fie tată sau bunic.

Cred că aşa a fost dintotdeauna, ca cei care nu au, să îi invidieze pe cei care au, sau la unii să le surâdă "norocul", iar la alţii să stea ascuns. Aşa a făcut Dumnezeu lumea aceasta, cu toate că se spune că "în faţa lui Dumnezeu suntem egali". Probabil că egalitatea dintre oameni se referă la modalitatea de a intra în această lume, adică de naştere, şi la modalitatea de a părăsi această lume, adică "cu o moarte toţi suntem datori", cum spune poetul. Probabil că aş putea fi "taxat" ca "nostalgic", că "tânjesc" după utopica egalitate a vchiului regim. Nu, nu sunt. După mine, ca şi după mulţi alţii, bogăţia nu este un păcat, dar făcută în mod cinstit şi prin munca proprie, nu prin furt sau prin munca altora şi în lipsa sentimentelor umane.

Ştiu că este greu de spus când "norocul" a surâs unora, dar parcă prea mult sunt promovate mârlănia, lipsa bunului simţ, lipsa valorii muncii cinstite, vocabularul vulgar şi zgomotos, nonvalorile etc. etc.

Eu mă consider un om norocos că am ajuns până la această vârstă. Dar de fapt eu am fost norocos de când mă ştiu.

În primul rând sunt norocos că m-am născut la ţară, la Udeşti, într-un sat binecuvântat de Dumnezeu, acolo unde oamenii trăiesc cu adevărat acest ciclu al vieţii pe pământ, acolo unde se simte legătura dintre om şi om, dintre om şi natură, dintre om şi celelalte vieţuitoare, acolo unde scurgerea timpului este dictată de mersul fires al lucrurilor.

Această constatare o fac după ce am văzut că pe acest pământ sunt şi aglomerări urbane în care oamenii sunt rupţi de legătura cu pământul, cu natura. Apar pe lume ca "puii de găină" de la incubator, fără "dragostea de cloşcă", şi au un alt mod de a vedea trecerea prin acestă lume. Numai aparent îşi manifestă grija faţă de semeni şi faţă de natură, iar pentru interesele lor, în special pentru bani, sunt în stare să calce şi pe "cadavrele" celor apropiaţi. Văd că sunt multe organizaţii care se ocupă de protecţia animalelor, dar oare nu este mai important să ne ocupăm de protecţia oamenilor. Şi sunt atâţia oameni fără adăpost sau nu au ce mânca, în marile aglomeraţii urbane.

Mi-a rămas în memorie o banală întâmplare, legată de relaţiile dintre oameni, întâmplare care nu poate fi generalizată la toţi cei pe care îi cunosc, majoritatea oameni cu un caracter şi comportament uman deosebite. În studenţie am stat o perioadă în Regie, în unul din Caminele studenţeşti pentru familişti. În acea perioadă zahărul şi uleiul îl luam pe cartelă. Întrucât mâncam la cantină nu aveam nevoie de cantităţile pe care le puteam lua şi îi spun unui coleg care era din oraş, că dacă are nevoie merg cu el la magazinul la care eram arondat şi să ia el raţiile de zahăr şi ulei. El mă întreabă "La ce pret ?". Eu îi spun "La preţul de la magazin". El zice "Şi pentru tine". Eu îi răspund "Cum pentru mine, păi nu suntem colegi, ce vrei să fac bişnită cu zahăr şi ulei, cât costă atâta dai acolo la magazin, nu îmi dai mie banii". Timpul a trecut, iar la sfârsitul studiilor mai toţi colegii aveam nevoie de tuburi de carton, care se făceau pe la tipografii, pentru a ne pune planşele de calc de la proiectul de diplomă. Acelaşi coleg de care vorbeam avea pe mama sa la o tipografie importantă din oraş şi s-a oferit să ne facă acele tuburi care costau oficial 100 de lei, iar el a pretins de la fiecare câte 5 lei în plus pentru efortul depus. Probabil că acum este un foarte bun om de afaceri. Nu am nimic cu acest comportament, ci mă gândeam doar numai la omenie, nu că eu aş avea-o şi altii nu. Am mai trăit şi alte situaţii similare care mi-au întărit convingerile mele că multora le lipseşte omenia, chiar dacă aparent o afişează.

Sunt un om norocos că m-am născut în acel sat Udeşti de pe plaiurile bucovinene şi gândindu-mă cum trăiesc unii oameni în deşert, în junglă, pe crestele munţilor, pe gheţari, pe ape, în stepă, în locuri cu climă şi condiţii aspre şi prea puţin prietenoase cu omul.

Sunt norocos că am apărut în această lume într-o familie care m-a înconjurat cu multă dragoste, asta poate şi datorită faptului că am fost cel mai mic dintre copii. Chiar dacă din punct de vedere material am fost modeşti în comparaţie cu alţii din sat, iar tata a plecat spre veşnicie când aveam 4 ani, am simţit, în schimb, din plin dragostea mamei mele Valeria, a surorilor Ileana şi Dorina, a fratelui Vasile, care au compensat dorinţele neîmplinite ale copilăriei.

Sunt norocos că am beneficiat de căldura sufletească a educatoarei Platon de la Grădiniţa din Udeşti. Nu voi uita niciodată zâmbetul acesteia de mulţumire adresat mie în momentul în care am luat premiul în clasa I-a. Sunt sigur că era şi contribuţia ei în acest premiu. Am simţit-o aproape pe educatoare, cu toate că şi ea avea copii de vârstă apropiată mie, sau la grădiniţă erau şi copii ai "intelectualităţii" satului care indiferent ce s-ar spune aveau un alt statut social şi erau altfel priviţi, ca de altfel şi în ziua de azi, când nu toţi copii sunt priviţi ca "copii".

Sunt norocos pentru că am locuit foarte aproape de şcoală, doar la câteva case distanţă. În comparaţie cu alţi colegi care locuiau, cum se spunea pe la noi "pe coclauri", eu eram la doi paşi de şcoală. Satul este răsfirat pe o parte a dealurilor din dreapta râului Suceava, după ce acesta iese din oraşul Suceava, la aproximativ 16 km. Aveam colegi care aveau destul de mult de mers până la şcoală, din Poiana Silionului, de sub Oadeci, din Breaza, de pe şoseaua de la Vereşti, de pe la Biserică care se află aproape în mijlocul satului, din Căpreni, de sub Cimitir. Şi culmea în clasa a VII-a şi a VIII-a ne-au mai venit doi colegi care făceau zilnic naveta pe jos de la Mănăstioara, un sat mic, un cătun, aflat peste Dealul Udeştiului. Acest sătuc nu avea şcoală, pe atunci, cea mai apropiată era şcoala cu clasele I-IV din satul Mereşti sau şcolile cu clasele I-VIII la Pleşeşti sau la noi la Udeşti. Zilnic să faci pe jos aproximativ 5 km la dus şi tot atât la întors, indiferent că este soare, plouă, ninge sau cum erau iarna zilele mai mici, pe întuneric, era o adevărată aventură pentru acei copii. Şi ca totul să fie şi mai greu pentru nişte, mai trebuiau să treacă şi prin pădure aproape jumătate de drum.

Sunt norocos că am avut colegi de clasă care m-au îndrăgit şi cu care nu m-am certat niciodată. Ceea ce nu se poate spune despre alţi băieţi şi fete de vârstă apropiată mie de prin sat.

Sunt norocos că am beneficiat de aportul unor învăţători (Ciubotaru Gheorghe, Munteanu Lucreţia, Munteanu Gavril) şi profesori (Simion Emil, Iorgulescu Vica, Găitan Filofteia, Maftei Geta, Botusan Veronica, Amariucăi Maria) care puneau suflet în ceea ce făceau la şcoală, eu i-am simţit aproape.           

Sunt norocos că am urmat liceul în Suceava, unde am dat de oameni deosebiţi şi ca pedagogi şi ca profesori. De asemenea am avut parte de colegi de clasă, atât în treapta întăi cât şi în treapta a doua, cu o educaţie deosebită de acasă. Colegii erau, în marea majoritatea, de pe plaiurile Bucovinei, din localităţi răspândite pe întregul judeţ Suceava. Pe unii i-am cunoscut mai bine stând cu ei un an şi jumatate la internat. Acolo era ca la armată, cu înviorare obligatorie în fiecare dimineaţă, cu rând de intrat la masă la cantină, cu studiu obligatoriu după amiază la sala de lectură a fiecărui etaj din internat, cu vizionarea obligatorie a telejurnalului de seară, cu efectuarea curăţeniei în camere, în cămin şi prin curtea liceului, cu bilet de voie, de la pedagog, pentru a merge în oraş. Au urmat apoi, pentru mine, doi ani şi jumătate de "boierie". Fratele meu Vasile căsătorindu-se cu Silvia şi-au luat apartament în Suceava şi am locuit la ei până la terminarea liceului. Ei având copii mici, care stăteau mai mult la ţară, la Udeşti, la mama, făceau naveta acolo, iar eu eram mai mult singur. Acest lucru mi-a permis să îmi văd de învăţătură, aşa cum vroiam eu, după programul meu şi nu după regulile impuse de viaţa din internat.

Cum să nu fiu eu norocos când aveam colegi la liceu care, ca să nu stea la internat, făceau naveta din localităţile limitrofe oraşului Lisaura, Pătrăuţi, Salcea, Dărmăneşti, Dragomirna, Adâncata sau chiar şi de la Fălticeni, pierzând foarte mult timp pe drum şi acumulând multă oboseală în condiţiile de transport în comun de atunci.

Am fost norocos că după o lună de la începerea liceului am primit bursă, care mi-a asigurat costul cazării în internat şi a servitului mesei la cantină. De această bursă am beneficiat pe tot parcursul liceului şi când am stat la fratele meu, astfel am avut destui bani de buzunar.

Norocos sunt că am făcut, la acea vreme, o facultate la care nu am avut altă grijă decât de învăţat, celelalte condiţii fiind asigurate. Atunci primeam de la ac şi aţă, până la caiete şi creioane, echipament, masă, transport. Nu că nu aş fi putut face o altă facultate, dar la vârsta aceea mi-am dorit să nu mai depind prea mult de susţinerea financiară a fratelui, a surorii, care aveau şi ei familiile lor, sau a  mamei, care pe atunci avea o pensie IOVR de 225 lei, cu toate că ei (Vasile şi cumnata Silvia, Dorina şi cumnatu Sandu) m-au sprijinit permanent şi i-am simţit foarte aproape.

Norocos sunt că am fost repartizat la terminarea facultăţii, în Bucureşti.

Norocos sunt că am primit repartiţie pentru un apartament cu două camere, după numai două luni de la prezentarea la locul de muncă. Cele două luni, în schimb, au fost "de vis" pentru mine. Aveam salariu meu, stătem în "buricul" Bucureştiului, deoarece găsisem o gazdă la demisol, într-o casă pe Batiştei. Aveam tot ce îmi trebuia. Eram aproape de toate "ispitele culturale" ale vremii, teatre, cinematografe, aşa că banii nu prea ajungeau şi nici oboseala nu o simţeam ca acum, chiar dacă "pierdeam" destul de multe nopţi. După primirea apartamentului cu două camere din Militari am aflat cât eram de norocos. Aveam colegi de serviciu cu care făceam naveta, în extremitatea estică a Bucureştiului şi care stăteau 3 familii într-un apartament de 4 camere, cu program la bucătărie şi la spălat, ca să nu se certe nevestele. Vă puteţi închipui că era destul de dificil de convieţuit în asemenea condiţii, când oamenii, femei şi bărbaţi, au personalităţi, caractere şi educaţii atât de diferite, dar în lipsă de alte variante acceptau şi aşa, câţiva ani. Cunosc pe unii care i-a prins Revoluţia în această situaţie.

Norocos sunt că am o familie cu trei copii, doi băieţi, Iulian şi Valeriu, şi o fată Angela.

Norocos am fost când am prins un apartament cu 4 camere. Ca să vă imaginaţi impactul în mentalitatea funcţionarilor de atunci la primirea acestui apartament la etajul 2 din 8, am să vă relatez o întâmplare oarecum hazlie. După primirea acordului comisiei de repartiţie a locuinţelor, m-am prezentat să primesc repartiţia scrisă pentru întocmirea actelor, iar funcţionarul de acolo mi-a zis "cred că este o greşeală, nu puteţi să primiţi un apartament la etajul II, sunteţi prea tânăr şi aveţi un grad prea mic, iar suprafaţa acestuia este excedentară situaţiei familiare" şi până nu s-a lămurit, telefonând la şefii lui, nu a vrut să-mi facă actele. După regulile scrise sau nescrise, de atunci, cei mai mici aveau parte de etajele 7 sau 8 şi eventual de parter.

Norocos am fost când i-am facut "Buletin de Bucuresti" soţiei. Atunci având serviciu în Bucuresti şi apartament, mie mi s-a făcut "Buletin de Bucureşti", adică buletin cu domiciliul stabil, dar pentru soţiei, chiar dacă aveam şi copii, mi se propunea să o iau în "spaţiu", ca "flotant". Ceea ce eu nu prea am înţeles atunci, cum vine asta cu luarea în spaţiu a soţiei, dacă refuzam ? După multe perepeţii, s-a găsit cineva din Circa de Militie care să vadă "lucid" situaţia şi să constate că nu era "un abuz", ci o situaţie normală care trebuia rezolvată.

Norocos sunt că am un serviciu aproape de casă. În afară de primii 6 ani de muncă, atunci când am făcut naveta, 25 km dus şi tot atâţia la întors, următorii 24 de ani am mers la serviciu şi m-am întors pe jos, simţind pulsul oraşului, agitaţia oamenilor, miresmele anotimpurilor, freamătul păsărilor, nemărginirea cerului, căldura soarelui, lumina lunii, frumuseţea chipurilor umane. Am colegi de serviciu care fac naveta zilnic, de ani buni, la Alexandria, la Târgovişte sau la Ploieşti, dar acest efort îşi pune amprenta asupra organismului uman, oricât de rezistent ar fi. Fiecare pune în balanţă, în astfel de situaţii, avantajele şi dezavantajele personale, familiale, materiale sau financiare. Cineva spunea "În ziua de azi nu contează cât de aproape eşti de serviciu, contează să ai serviciu", mult adevăr spun aceste vorbe.

Sunt norocos că am văzut aproape toată ţara noastră şi mi-am putut forma singur păreri şi convingeri de cum o duc oamenii din diferite locuri. Am fost pe cele mai înalte creste ale Munţilor Carpaţi , am fost în Delta Dunării, am fost pe Marea Neagră, am coborât în adâncul pământului în mină la Baia Borşa şi la Slănic Prahova. Am călătorit cu trenul, cu vaporul, cu avionul, cu diferite mijloace auto, dar şi cu căruţa trasă de cai sau carul tras de boi sau de vaci.

Am fost în destule întreprinderi mari ale vechiului regim şi am văzut cum munceau oamenii şi le-am cunoscut unora părerile: Combinatul de prelucrare a lemnului Suceava, Combinatul de celuloză şi hârtie Suceava, Uzina de autocamioane Braşov, Uzina Tractorul Braşov, Uzina 23 August, Fabrica de maşini grele speciale Bucureşti, Automecanica Moreni, Uzina mecanică Mizil, Hidromecanica Braşov, Turbomecanica Bucureşti, Uzina Dacia Piteşti, Uzina Oltcit Craiova, Combinatul de oţeluri speciale Târgovişte şi multe unităţi de reparaţii din aproape toate regiunile ţării. Îmi aduc aminte de o întâmplare legată de faptul că mă marca modul de gândire al semenilor. Eram în practică cu colegii şi ne strânseserăm în jurul unui meseriaş, care se apropia de pensionare şi care după ce ne-a prezentat ce era de prezentat la acel loc de muncă, a trecut la discuţii "libere", "elogiind" perioada interbelică din Bucureşti, când "era aşa de bine" "mergeai la oricare restaurant şi puteai să deguşti toate vinurile pe care le avea acolo până te hotărai de care să consumi". Bineînţeles că aveam colegi care îi ţineau "hangul". Eu la un moment dat îi spun "dar credeţi că toate acele degustări nu le trecea în nota de plată, care negustor dă ceva gratis sau face o negustorie ca să iasă în pierdere". La care unii colegi au sărit să mă contrazică pe mine şi să fie de acord cu meseriaşul. Acesta se uită la mine şi zice "ai mare dreptate, nimeni nu dă nimic pe gratis, nici atunci, nici acum, cu atât mai mult un negustor, sigur avea el grijă să-şi rezolve problema după ce clienţii se binedispuneau, aşa că lasă-ne să ne simţim şi noi bine cu poveşti din astea". Mai întotdeauna am fost un fel de "Gică contra" în astfel de situaţii care mi se păreau ilogice, chiar dacă uneori "dădeam cu bota în baltă" şi ar fi trebuit să tac. Uneori chiar regretam după ce "scoteam porumbelul" din gură. Pe atunci c-am spuneam ce gândeam la acel moment, adică la "cald", chiar dacă după ce analizam situaţia "la rece", îmi spuneam "mai bine tăceam" şi nu mai deranjam pe nimeni. Acum lucrurile s-au mai schimbat, m-am mai tocit, zic eu că sunt mai tăcut, dar nu întratât încât să înghit orice. Modul de a vedea lucrurile nu s-a schimbat prea mult.

Sunt norocos pentru că am văzut şi alte ţări. Dacă până atunci îmi formasem unele păreri doar din cele auzite, povestite de alţii care au fost peste hotare, am avut ocazia să îmi formez propriile convingeri după ce am fost în ţări şi din vest şi din est. M-am convins că cei din vest o duc mai bine pentru că ei nu fac risipă, totul este sub controlul "banului".

Am avut norocul în viaţa asta să mănânc şi "mămăligă cu ceapă", dar şi să stau la "mese împărăteşti". Am avut norocul să stau şi la "coada sapei", la "coada vacii", să ţin un plug în brazdă, să fiu pe o combină, să pun cânepă la murat în apa Sucevei, să fiu prezent la clăcile care se făceau iarna, dar şi să particip la unele activităţi împreună cu oameni de seamă din această ţară.

Mă interesează tot ce mă "atinge" în viaţa aceasta şi aş vrea să înţeleg direcţia spre care se îndreaptă ţara noastră, care este prinsă în angrenajul tumultuos al vremurilor. M-am născut şi am trăit aproape 30 de ani în vechiul regim, care avea sistemul lui de valori, bun sau rău, asta va decide istoria, dar am trăit şi aproape 25 de ani în actualul regim care are un alt sistem de valori, având în centrul său "banul". Am ajuns la părerea că totul pe lumea aceasta "gravitează" în jurul banului. Nimic nu se poate mişca fără bani şi atunci oamenii încearcă să acapareze cât mai mulţi bani, prin orice mijloace, prin muncă, prin inteligenţă, prin furt. Unii reuşesc, alţii nu.

După mine, fără a fi un specialist în domeniu, doar făcând un joc al procentelor, cei aproape 10% din populaţia acestei ţări care erau foarte nemulţumiţi în vechiul regim, se regăsesc de fapt în cei aproape 10% cei mai bogaţi oameni ai actualului regim. În schimb procentele la sărăcie nu pot suferi comparaţie. De ce oare ? De ce creşte sărăcia ? De ce creşte analfabetismul ? De ce creşte consumul de droguri ? Se vorbeşte şi se fac multe studii despre aceste fenomene, de organizaţii naţionale şi internaţionale, dar fenomenele se adâncesc de la un an la altul, nu numai la noi în ţară, şi cuprind din ce în ce mai mulţi oameni.
Nu de aceeaşi părere sunt şi alţii. Estimările Băncii Mondiale arată că rata sărăciei extreme (o nouă noţiune folosită = săracie extremă, ca şi cum săracia nu ar fi atât de rea) s-a înjumătăţit în perioada 1990-2010. Aşa o fi ? "Până în anul 2035 nu va mai exista aproape nici o ţară săracă în lume" spune Bill Gates, miliardarul şi filantropul. Tare m-aş bucura să fie aşa, dar eu văd o altă realitate. Probabil că de acolo de sus, "din nori" aşa se vede, dar pe "pământ" lucrurile satu altfel. Totdeauna cei bogaţi, indiferent de regimul politic, au încercat să convingă mulţimile că viaţa este în "roz", chiar dacă viaţa avea multe nuanţe de "gri" spre "negru". Asta este ca şi cu nivelul de trai. Se spunea că acesta era foarte ridicat, că pe cap de locuitor consumul de carne anual era de 80 kg. Numai că în realitate erau unii care mâncau 2 porci, iar alţii nici măcar un kilogram.
Nick Hanauer, un influent şi bogat om de afaceri din Seattle (SUA), a ţinut un discurs în cadrul "TED Talks" care a fost cenzurat pentru că a argumentat public, în martie 2012, un "adevăr" controversat: "Oamenii bogaţi nu creează locuri de muncă". Ori societatea americană şi chiar acel gen de conferinţe în care sunt promovate inovaţia în Technologie, Entertainment şi Desig, au fost constituite în jurul principiului libertăţii de exprimare.
Unii spun: "Sărăcia este relativă. Fericirea este relativă. Standardele de viaţă şi sistemele de valori sunt relative". Unde este adevărul ? Doar cei care au trăit sau trăiesc în sărăcie şi nevoi îl ştiu, ceilalţi doar presupun cât este de greu şi fac aprecieri nerealiste.

Dacă acest popor producea în vechiul regim "plus valoare" care rămânea în ţară, în momentul de faţă "profitul" este în cele mai multe cazuri exportat, şi ne mirăm că masa de nevoiaşi creşte. Suntem "etichetaţi" de unii ca un popor care nu munceşte. Eu cred că suntem cel mai harnic popor din Europa, numai că s-au restrâns în momentul de faţă, foarte mult posibilităţile de a munci, de a găsi un loc de muncă, de a obţine un venit cinstit.

Mass-media actuală scoate în evidenţă, din lipsă de subiecte serioase de educaţie, pentru că şi mass-media este un actor foarte important de educaţie, domeniile în care România ar fi "profitabilă" şi din care ar rezulta o creştere semnificativă a nivelului de trai a marii majorităţi a populaţiei:

- "închistritul" oulelor;

- confecţionarea măştilor;

- fermele de creştere a melcilor, struţilor şi mai nou a zimbrilor;

- culturile de afine, mure, zmeură, ciuperci; 

- industria muzicii şi a showbizului;

- industria fotbalului etc.

 Poveştile de succes din aceste domenii au şi ele rolul lor benefic, dar o ţară nu se poate dezvolta numai cu ele, fără o industrie serioasă şi o agricultură modernă. Cineva spunea referitor la dezvoltare "Câte vagoane de varză trebuie să cultivi ca să poţi cumpăra un calculator de ultimul tip" şi atunci cum este o ţară din punct de vedere al dezvoltării dacă "cultivă varză" faţă de una care produce "calculatoare".

Renaşte în mine un sentiment de mândrie şi satisfacţie când văd că mai sunt încercări, oarecum timide, de a revigora industria acestei ţări şi în special cea grea, care aduce locuri de muncă şi implicit influenţează nivelul de trai al oamenilor de rând. Iniţiativele oltenilor din Craiova de a produce acel tren electric sau acea locomotivă nouă, sunt salutare pentru cineva care simte româneşte, dar "cu o floare este greu să se facă primăvară".

Totuşi, eu mă consider un om optimist şi plin de speranţe.

În concluzie: sunt un om norocos pentru că mă pot bucura de lumina şi cădura soarelui, de vânt sau ploaie, de viscol sau ninsoare, de zile şi de nopţi, de cântatul păsărilor, de mireasma şi frumuseţea florilor, de afecţiunea oamenilor, de liniştea şi pacea sufletească, de înţelegerea şi cunoaşterea vieţii, atât cât pot fi date oamenilor, de binefacerile descoperirilor minţii omeneşti în atâtea milenii de existenţă.

Sunt un om norocos pentru că trăiesc.

 Şi când te gândeşti că totul este legat de destin.

 Grigore ROSNITCHE  (Puiu din Udeşti)                                              07.06.2014 

ÎN LINIA ÎNTÂI

Acest concept nu este unul nou. El a existat dintotdeaua în mintea celor care au condus popoarele. Pentru a-şi proteja propriile comunităţi, realizări şi bogăţii, voit sau conjunctural, s-a încercat ca luptele, bătăliile, războaiele, care presupun mari distrugeri umane şi materiale să aibă loc cât mai departe de propriile teritorii.

Asta putem observa la marile campanii militare duse de Alexandru Cel Mare, când în Macedonia şi Grecia veneau doar imensele bogăţii capturate în cuceririle din Asia. Apoi Imperiul Roman a procedat la fel. Pe cât a fost posibil marile războaie de cucerire trebuiau de fapt să protejeze "Cetatea Eternă" şi sub pretextul civilizării "barbarilor" au fost create provincii "tampon" între imperiu şi aşa zisa "lume barbară". Un asemenea rol avut şi Dacia după cucerirea de către romani.

Această politică a înfiinţării "eşaloanelor înaintate" care să protejeze nucleul imperiului, o regăsim la toate imperiile lumii antice şi evului mediu de pe întregul cuprins al pamântului, din Europa până în Asia sau America. Aşa a procedat şi marele Napoleon care a protejat, cât a putut, teritoriul Franţei şi a dus multe războaie pe teritoriul altor neamuri.

Imperiul Otoman, Imperiul Austro-Ungar, Imperiul Ţarist au procedat la fel prin cuceriri, prin războaie şi-au creat zone "tampon", ţări vasale care să le protejeze de impactul direct al altor imperii.

Şi Hitler a procedat la fel în secolul XX. Şi-a protejat teritoriul Germaniei, unde s-a dezvoltat o puternică industrie militară care a susţinut războaiele ce urmau să aibă loc, prin extinderea zonelor tampon din jurul ţării de origine. A se vedea Austria, Cehia, Polonia, Franţa, Olanda etc.

Este binecunoscut din istorie că nivelul de trai al oamenilor din nucleul imperiului, din centrul imperiului, era mult mai ridicat decât în restul imperiului. Aici se strângeau cele mai multe bogăţii şi implicit aici se dezvoltau cultura, ştiinţa, religia, ceea ce făcea ca aceste centre să atragă ca un magnet "minţile luminate" ale vremii. Aici se găseau resursele pentru punerea în aplicare a ideilor novatoare. Aşa s-a întâmplat, de fapt, cu marile centre din Europa de azi: Atena, Roma, Paris, Madrid, Berlin, Moscova, Constantinpol (Istambul).

Secolul XX nu a adus nimic nou la aceast concept, cum ar fi fost firesc într-o evoluţie milenară. După al doilea Război mondial când Europa s-a polarizat între Vest şi Est, lupta pentru supremaţie nu s-a sfârşit. Imperiul URSS şi-a constituit o zonă "tampon", un scut, faţă de imperiul occidental, constituit tacit şi care a dus permanent un război economic, ideologic, mediatic împotriva estului.

România, ca moştenitoare a Daciei, a fost permanent la confluenţa marilor imperii şi marilor interese geostrategice. Este meritul poporului nostru că a rezistat, în decursul mileniilor, atâtor încercări de cotropire şi atâtor puteri ale lumii care au dorit să le fim vasali.

Vrând nevrând, România s-a trezit ca făcând parte, aşa cum spuneam, din scutul care să protejeze imperiul URSS de Occident.

Timp de aproape 45 de ani România a fost condusă, cu bune şi rele, după tiparul aplicat în imperiul URSS. Altfel nici nu se putea în acele condiţii geopolitice. Încercările Ungariei sau Cehoslovaciei, de a devia de la linia trasată de Moscova, imediat au fost anihilate, iar cele două ţări au fost aduse la acelaşi numitor comun. Şi pe atunci s-a făcut multă "vâlvă" în cealaltă tabără, în celălalt imperiu "al lumii libere", cu încălcarea "drepturilor internaţionale". Dar numai atât, pentru că înţelegerea dintre cei mari prima.

Mutări, aşa zise "nepermise" au mai fost făcute şi de cealaltă parte a "cortinei de fier", peste ocean, a se vedea Nicaragua sau Panama, dar au fost anihilate în baza aceloraşi înţelegeri între cei mari.

Occidentul care a beneficiat de sprijinul permanent şi substanţial al SUA, imperiu care are o politică clară de ducere a războaielor cât mai departe de teritoriul propriu, după obţinerea victoriei împotriva URSS, a format un nou imperiu, cel al Uniunii Europene. Acest imperiu s-a format prin războiul modern economic şi nu cel al armelor.

România după destrămarea "lagărului comunist" a fost nevoită să schimbe barca şi să insiste să fie primită la "masa bogaţilor", adică să intre în imperiul Uniunii Europene.

Doar naivii pot avea iluzii că noi, românii, vom fi primiţi la "masa bogaţilor". Mai sunt şi cei care sunt plătiţi să ne convingă de acest lucru. Aşa cum scrie şi în Biblie, cei ca noi, mă refer la categoria de ţară, vom beneficia doar de "firimiturile care cad de la masa bogatului".

Şi astfel România a devenit tot zonă "tampon" între vest şi est, tot un scut, dar acum îndreptat astfel încât să apere imperiul Uniunii Europene.

După marea euforie a victoriei Occidentului asupra URSS din anii '90 care a adus un plus în nivelul de trai al occidentalilor, prin extinderea pieţelor de desfacere a produselor lor spre est şi prin eliminarea produselor autohtone industriale sau agricole, ceea ce a dus la dispariţia industriei şi agriculturii din marea majoritate a regiunilor ţării noastre, a urmat practic subjugarea politică şi economică a ţării. S-a mers pe principiul "demolezi şi apoi construieşti". Dar acest principiu are consecinţe deosebit de dramatice pentru o mare categorie de oameni din ţara noastră. Aşa s-a ajuns ca oamenii să meargă cu sutele de mii să câştige bani din munci pentru "foştii sclavi" în ţările puternic industrializate: cules de căpşuni, cules de ceapă, îngrijire bătrâni etc. Vedem din ce în ce mai mult cum creşte nemulţumirea occidentalilor pentru acesti aşa zişi "emigranţi", prin aparitia şi propulsarea pe scena politică europeană a partidelor extremiste. Ei nu doresc să importe sărăcia de la noi. Au nevoie doar de "creiere luminate" medici, ingineri, muzicieni, olimpici internaţional etc.

Sintagma "exploatare a omului de către om" abia acum îşi arată adevaratele faţete. Pentru mine, până acum aceasta era o metaforă folosită în literatură sau în propagandă.

În ţara nostră nu se face politică, ci este o "joacă" a unor oameni care nu pot să facă nimic in afara tiparului transmis de Uniunea Europeană, Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială. Au fost înfiinţate mai multe partide, doar ca să avem partide, a se vedea PNG, PPDD etc. Doctrinele partidelor de la noi sunt atât de amestecate, că atunci când vin la putere, indiferent dacă sunt de dreapta, de centru sau de stânga, nu se observă nici o modificare în acţiunea lor. Ele pun în aplicare directivele trasate de alţii. Singura doctrină aplicată este cea a apărării intereselor personale. Politica dusă de "aleşii" noştri se aseamănă foarte mult cu joacă unor copii de la grădiniţă supravegheaţi de educatoare. Dacă apare un conflict între copii intervine urgent educatoarea. Aşa şi în viaţa politică românească, la orice mic conflict, indiferent de voinţa poporului, intervine "supervisorul" care aduce "liniştea".

Duhul războiului a fost dezgropat şi în apropierea graniţelor noastre, ca o consecinţă a marilor schimbări ale situaţiei mondiale de la începutul secolului XXI. "Banii nu mai produceau bani" şi atunci a fost nevoie de schimbări. Schimbări care au dus la căderea "lagărului comunist", la intervenţia în Iugoslavia, în Irak, Afganistan, Egipt, Libia.

 Criza din Ucraina, care este o consecinţă directă a situaţiei din Siria, nu prea bine orchestrată de unii "păpuşari" prin urmările sale, în care mor oameni nevinovaţi, care au trăit atâţia ani împreună, scoate în evidenţă cât de binevoitori sunt mulţi care doresc să ne ajute militar, noi fiind în prima linie. A se vedea avioanele din Canada şi SUA, navele militare din Franţa şi SUA etc, etc. Se vorbeşte de baze permanente ale NATO pe teritoriul nostru. Pentru ce, noi nu avem armată ? Se pune întrebarea "Mai este nevoie de armata naţională dacă vin alţii să ne apere de duşmani ?"

Dar după părerea mea noi nu vrem să cucerim pe nimeni şi nimeni nu ne-a declarat război. Nu ştiu de ce conducătorii noştri fac declaraţii referitoare la situaţia din Ucraina, mult mai accide decât conducătorii Germaniei, Franţei sau poate nu ştiu eu că ţara noastră a depăşit nivelul de dezvoltare al acestora. Dar Germania şi Franţa au interese mult prea mari ca să nu supere prea tare aşa zisul "adversar" din est, Rusia.

Este însă evident că industria militară mondială trebuie revigorată, trebuie alocaţi mai mulţi bani pentru înarmare şi atunci se inventează scenarii, doar că aceste scenarii se pun în practică cu preţul multor vieţi omeneşti şi de cele mai multe ori cad victime cei nevinovaţi. Sau poate ne-am înmulţit prea mult pe această planetă şi nu se găsesc alte soluţii decât de genul conflictelor din Ucraina.

După cum ştim Istoria clarifică multe din aspectele trecutului. Fapte petrecute acum 100 de ani ies la lumină fără a ţine seama de interesele contemporanilor. Aşteptăm să mai trecă 100 de ani sau măcar vreo 50 de ani, ca să aflăm adevărul zilelor noastre.

 Şi când te gândeşti că totul este legat de destin.

 Grigore ROSNITCHE  (Puiu din Udeşti)                                              31.05.2014 

URĂTURI DE ALTĂDATĂ DE LA UDEŞTI

Este foarte important să ne ancorăm în timp. Eu în viaţa asta trecătoare am prins doar un fragment din curgerea timpului de pe meleagurile udeştene. Era prin deceniile şapte şi opt al veacului trecut. Pentru mine, copil fiind, sărbătorile de iarnă aveau o mare încărcătură sufletească. Le aşteptam atât de mult încât mi se păreau că zilele până la sărbători treceau prea greu, iar zilele de Crăciun sau de Anul Nou mi se părea că trec prea repede.

De când am prins şi eu ochi pentru această lume şi până pe la 10 ani, ştiu că am fost cu uratul în ajun de Anul Nou prin partea de sat pe care o cunoşteam cel mai bine. Satul era mult prea mare şi timpul avut la dispoziţie era mult prea puţin ca să pot umbla cu uratul în tot satul. Mama, Valeria sau Valerţa cum i se spunea prin sat, nu mă lăsa să plec la urat până nu veneau alţi copii la noi acasă cu uratul, asta întâmplându-se în jurul amiezii, după ora 12.00. Şi cum ziua de iarnă era şi astronomic mai mică, imediat se întuneca. Trebuia să mă retrag spre casă şi dintr-un alt motiv. În ajun de Anul Nou umblau prin sat şi cetele de mascaţi şi cum mai erau câte unii care aveau "păsărele la cap" şi se luau şi de unii copii, mama era grijulie şi îmi atrăgea atenţia să mă feresc, să nu dau nas în nas cu mascaţii.

Urătura pe care o spuneam când mergeam ziua, era astfel:

AHOU, AHOU,

Mâine anul se-nnoieşte

Pluguşorul se porneşte

Şi începe a ura

Pe la case a colinda

Iarna-i grea, omătu-i mare

Semne bune anul are

Semne bune de belşug

Pentru brazda de sub plug

Ia mai mânaţi, măi

            HĂI, HĂI ….

La anul şi la mulţi ani !

           

Binenţeles că aveam şi un clopoţel de alamă pe care îl zăngăneam.

La gât purtam o traistă din lână, ţesută de mama, frumos colorată. Primeam de la oamenii pe care îi uram: mere de toate soiurile, pere de toamnă, nuci de diferite mărimi, covrigi, colăcei, hulubi din aluat copţi în cuptor, biscuiţi, bomboane, cozonac, învârtită, prăjituri de casă şi foarte rar bani, câte 50 de bani sau şi mai rar câte un leu. Banii la ţară se făceau foarte greu şi pe atunci.

În acele vremuri era un obicei, ca şcoala din sat să organizeze anual câte o serbare pentru pomul de Anul Nou. Diferite clase pregăteau diverse momente artistice, de la cete de urători cu buhai, harapnic şi talăngi, la cete de mascaţi cu toate componentele specifice tradiţiei de la Udeşti: urşii cu ţiganul, capra, căluţii, jandarmii, damele, moşul şi baba.

Urătura care se spunea la aceste serbări de către şcolari, era cam aşa:

AHOU, AHOU

Voinici feciori

Şi voi dragi ascultători

Obiceiul nu-l uităm

Şi pe voi să vă urăm

Urătură din bătrâni

Din bătrânii de demult

Cu mult har şi mult câştig

La urechi cu clopoţei

Ia sunaţi din zurgălăi

Şi strigaţi cu toţii, hăi

Să se-audă peste văi

            HĂI, HĂI …

S-a sculat mai an, bădica Traian

Într-o sfântă joi,

În scări s-a ridicat

Peste câmpuri s-a uitat

Ca s-aleagă-un loc curat,

De arat şi semnănat

Grâu mărunt şi grâu de vară

Până-n seară să răsară

Chiar şi până mâine

Să mâncăm şi pâine

Fiind bun de semănat,

Brazdă neagră-a răsturnat

Şi tot cîmpul l-a arat

L-a arat, l-a semănat

Grâu mărunt şi grâu de vară

Deie Domnul să răsară

La urechi cu clopoţei

Ia sunaţi din zurgălăi

Şi strigaţi cu toţii, hăi

Să se-audă peste văi

            HĂI, HĂI …

La lună, la săptămână,

Când aminte şi-a adus

De grâul ce l-a fost pus

Pe cal alb a încălecat

Cu şaua de aur,

Cu frâul de mătase

Cât viţa de groase

Şi-ntr-acolo a plecat

Grâul era-n pai ca trestia

Şi în spic ca vrabia

De călare s-a plecat

Şi trei spice a luat

Şi în palmă le-a frecat

Grâul era de secerat

A strâns fine şi vecine

Şi vreo trei babe bătrâne

Care ştiu rândul la pâine

La câmp când le-a dus

La secerat le-a pus

Cu dreapta secerau

Cu stânga legau

Cu piciorul la clăi aruncau

                                       

Mânaţi măi, HĂI, HĂI …

Apoi acasă s-a întors

Şi din grajd nouă iepe a scos

Nouă iepe, sure iepe

De douăzeci de ani sterpe

La arie le-a dus

Şi la treierat le-a pus

Grâul, cum l-a treierat

În care l-a şi-ncărcat

Şi la moară a plecat

La urechi cu clopoţei

Ia sunaţi din zurgălăi

Şi strigaţi cu toţii, hăi

Să se-audă peste văi

            HĂI, HĂI …

La moara cea din vale

Unde-i morăriţa-n poale

Şi-n catrinţă subţirică

Joacă baba de se strică

Pentr-un lucru de nimică

Iar morarul, meşter bun

A sărit ca un nebun

Şi i-a dat morii un cioc-boc,

Şi a pus-o pe lăptoc

Şi i-a dat un pumn în şale

Şi a pus-o pe măsele

I-a mai dat un pumn în gură

Şi-a început făină să curgă

Dar nu curgea făină ca toată făina

Ci aur şi mărgăritar curgea

Acasă când au venit

Jupâneasa a sărit

Colaci mândri a sucit

Şi-n cuptor i-a azvârlit

Era un colac mare, rotat

De multă lume lăudat

Şi la tot satul a dat

Nouă însă ne-a lăsat

Să urăm şi-apoi ne-a dat

Şi am venit şi la dumneavoastră

Ca să-mplem desaga noastră

La urechi cu clopoţei

Ia sunaţi din zurgălăi

Şi strigaţi cu toţii, hăi

Să se-audă peste văi

            HĂI, HĂI …

Anul Nou de mâine

Să va fie cu bine

Cu noroc şi sănătate

Şi cu spor în toate

Să vă fie casa, casă

Să va fie masa, masă

Câte pene pe cucoş

Atâţia copilaşi frumoşi

Câte ciori zburătoare

Atâtea vaci mulgătoare

Câte pietre în fântână

Atâtea oale cu smântână

Câţi cărbuni în vatră,

Atâţia peţitori la fată

Roată, roată, măi flăcăi

Şi strigaţi cu toţii hăi

            HĂI, HĂI ….

Cu uratul terminăm

Şi de drum ne căutăm

Iar la anul când vom veni

Să vă găsim fericiţi

Ca merii, ca perii

În mijlocul verii

Ca toamna cea bogată

De toate îndestulată

Opriţi plugul, măi flăcăi

Şi strigaţi odată hăi

            HĂI, HĂI …

La anul şi la mulţi ani !

 Din întâmplare am dat de nişte hârtii scrise de fratele meu Vasile şi de sora mea Dorina cu  urături cu care probabil mergeau seara tinerii la urat prin sat în acele vremuri. Aceste urături sunt diferite de cele care se prezentau de copii la serbările organizate de şcoală cu prilejul Anului Nou. De asemenea sunt diferite de cele prezentate de tinerii intelectuali ai satului îmbrăcaţi în costume populare specifice zonei: cu iţari, cămăşi înflorate de cânepă sau in, brâu lat ţesut şi viu colorat, cu bondiţă de sărbătoare din piei de oaie, cu sumane şi cu căciuli brumării sau negre pe cap şi cisme din piele în picioare, care urau în faţa Consiliului Popular şi în prezenţa multor oameni din sat care asistau şi la "parada" mascaţilor şi a cetelor organizate cu prilejul Anului Nou. Dacă la urătura organizată de şcoală erau elogiate muncile şi roadele câmpului prin cunoscuta urătură cu "Bădica Traian …", în cele organizate de tinerii intelectuali ai satului erau satirizate diferite activităţi, situaţii şi persoane din conducerea satului, de la primar, miliţian, medic, până la dascăli, contabil la CAP sau vânzători de la magazin. Mi-aduc aminte că într-un an au adus şi un plug adevărat, pus pe o cotiugă, tras de doi boi frumos împodobiţi şi cu un brad la fel de frumos aranjat şi fixat pe plug. Cu harapnice, cu "buhaie" şi cu talăngi au prezentat o frumoasă urătură în centrul satului.

Urăturile cu care mergeau seara tinerii pe la casele udeştenilor, arătau stare de spirit a acestora şi reflectau viaţa comunităţii din acea perioadă a deceniului opt a veacului trecut.

Am să redau aceaste urături:

Ahou, ahou şi la mulţi ani

Sculaţi fraţi cu mici cu mari

Şi ascultaţi  câţiva plugari

Ce var spune vorbe dulci

De mănâncă gura nuci

Şi fetiţele zahar

Să-l primească pe plugar

Du-te unul până-n casă

Să vezi gazda de ne lasă

Ca s-o urăm la fereastră

Iar voi care rămâneţi

Gălăgie nu făceţi

Că noi n-am urat la geam

Încă de acum un an

Nici la geam nici la fereastră

Nici pe fata dumneavoastră

Că de mult am aşteptat

Chilipir aşa bogat

Cu rachiu şi gologani

Cum le place la golani

Că noi de mult aşteptăm

Cu uratul să umblăm

Căci mi-a zis tata, băiete

Vezi să le uraţi pe fete

Mai lasă revelionul

Şi umblă cu pluguşorul

Ş-am învăţat urătură

După datina străbună

Şi ne-am adunat plugarii

Ş-am ieşit la drumul mare

Cu plugul şi clopoţei

La vânat de colăcei

Frunzuliţă tri scaieţi

Prindeţi fetele băieţi

Sărutaţile-n obraz

Şi din gură hăi strigaţi

            HĂI, HĂI …

 

Frunzuliţă de mărar

Bună seara gospodar

Nu sta trist şi supărat

Scoalăte iute din pat

Aprinde lampa, fă-o mare

Şi vezi cum ură plugarii

Că ne-am pornit 15 plugari

Toţi de oameni gospodari

Patru ţin în mână sacul

Trei aşteaptă-n prag colacul

Unu înjură, unu fură

Doi cotobăie prin şură

Doi în beci după curechi

Doi trag porcul de urechi

Iară eu mai mititel

Ţin în mână un clopoţel

Şi tot spun minciuni şi glume

Ca să fiu plăcut la lume

La ureche clopoţei

Prindeţi fetele flăcăi

Strângeţi-le tare măi

Şi strigaţi odată hăi

            HĂI, HĂI

C-am pornit plugul cam greu

Cu golanii de liceu

Toţi golani unu şi unu

Care practică tutunul

Băuturi şi câte-o dată

Mai seara la vreo fată

Că fata din ziua de azi

Îi ca papura din iaz

Aranjate şi gătite

Şi cu parfum îs stropite

Poartă rochie de nailon

Poartă şi-un modern palton

Pantalonii 50 jos

Şi-un picior foarte frumos

Cisme nalte, subţirele

Trece porcu printre ele

Trece porcul, fuge-n şură

Ducând un bostan în gură

Şi cînd ies duminica la joc

Îţi rămâne minte-n loc

Că de cum a intrat pe poartă

Îşi ia gagiul de-o toartă

Şi făcând din coate loc

Se prinde fetiţa-n joc

Dar când o iei mai repejor

Zice c-o doare un picior

La ureche zurgălăi

Ia-ndemnaţi cu toţii măi

Şi strigaţi odată hăi

            HĂI, HĂI ….

Fruzuliţă de mahon

M-a pus dracul să mă-nsor

Şi să-mi iau nevastă frumoasă

De la mine a treia casă

Că doar asta-mi trebuie mie

Să mă-nsor, să-mi iau soţie

Că n-am în buzunar 5 lei

Să mai am şi grija ei

Că nevasta nu te lasă

După ce-a intrat în casă

Ca viaţa ţie să-ţi tihnească

Şi tot mârâe jivina

Să-i cumperi jumătate Bucovina

Ba că vine multă lume

Şi nu are rochii bune

Ba o apucă câte-un drac

Că n-are pantofi de lac

Ba că vii seara târziu

Şi miroşi tare a rachii

Ba ca-i fost pe la vecina

C-a văzut ea aprinsă lumina

Că-ţi vine să te scoli din pat

Să te-apuci de fluierat

Şi să-i dai cu-n par în cap

Un ceaun cu frecaţei

Ia-ndemnaţi odată măi

Şi strigaţi cu toţii hăi

Să se-audă-n munţi şi văi

            HĂI, HĂI ……

Frunzuliţă lămâiţă

Să vezi fata lui nea Ghiţă

Şi-a dat vaca pe-o rochiţă

Şi porcul pe-o căciuliţă

Şi-a vândut şi-un stog de paie

Să-şi cumpere balon de ploaie

Vinde porcul din coteţ

Ca să-şi facă părul creţ

Vinde-o curcă, vinde vaca

Să se-mbrace malagamba

Că doar atâta fată are tata

Poartă pantaloni trapeji

Roşii, galbeni sau chiar verzi

Vinde oala cu smântână

Ca să-şi cumpere ceas la mână

Când o-ntrebi cât este ceasul

Îşi cam strâmbă-un pic nasul

Şi se uită la minutar

Ca mâţa în calendar

Murături şi castraveţi

Prindeţi fetele băieţi

Sărutaţile-n obraz

Şi din gură hăi strigaţi

            HĂI, HĂI …

Până aice-a fost de fete

Să asculte şi să-nveţe

Iar acum să vedeţi

Şi ceva despre băieţi

Dintr-a opta ei când scap

Primul lucru care-l fac

Se apucă de fumat

Şi se duc cât mai departe

Zicând ei că-nvaţă carte

Şi se duc toţi la oraş

Deajung şi la Mediaş

Dar iată că vine şi vacanţa

De la gară cântă tanţa

Şi-n gură o ţigară are

După el nu e prea mare

Dar de măsurat de vrei

Metru-n buzunar să-ţi ei

Dar foicică de potbal

De Crăciun îi mare bal

La Căminul Cultural

Şi nu vin să joace toţi

Ci să-şi spargă capu ca hoţii

Şi după ce se bat ca dracii

Vin la post ca să se-npace

Iar acei cu coaste rupte

Cer parale cât mai multe

Şi acei mai ticăloşi

Rămân tot cu ochii scoşi

Şi încep cu promisiuni multe

De nimeni nu vreau s-asculte

Şi nu se mai bat, auzi bine

Pân la anul care vine

La ureche ciucălăi

La picioare zurgălăi

Ia strigaţi odată hăi

            HĂI, HĂI …

Azi se miră lumea iară

Parcă-o dat holera-n ţară

Şi se vede vere bine

Că sfârşitul lumii vineri

De când moda s-a schimbat

Şi cum umblă lumea-n sat

Umblă fetele-n şoşoni

Şi plugariii-n pantaloni

Şi vecina mea de-acasă

Poartă rochie aleasă

Poartă şi-un modern palton

Că doar vine anul nou

Şi-a pus vulpea guleraş

Pantalonii-s ca de caş

Din finet cu floricele

De-i vezi curu printre ele

La ureche zurgălăi

Prindeţi fetele flăcăi

Strângeţi-le tare măi

Şi-ndemnaţi odată hăi

            HĂI, HĂI …

La noi la Cămin la bal

Vin şi babele la bal

Că-i bunică, că-i mătuşă

N-are bani de dat la uşă

După ce se-aşează toate

Şuşotesc şi îşi dau coate

Că băiatul X sau Z

Este cam analfabet

Că Ion sau nu ştiu care

Îi bun dar are nasul mare

Că Vasile-i prea-înăltuţ

Şi Mihai îi cam prostuţ

Şi te judecă măi frate

Parc-ai fi cafea cu lapte

Ia strângeţi-vă măi roată

Şi-ndemnaţi cu toţi odată

            HĂI, HĂI …..

Frunzuliţă de mătase

Parc-aţi zis poftiţi în casă

C-am văzut eu pus pe masă

Lapte dulce şi coraslă

Şi rachiu din sfeclă rasă

Că anu ista a fost un an bun

Sfecla s-a făcut şi-n drum

Asta-i rău că gospodarii

Nu mai au de unde să care

Şi nici boii nu mai trag

Se dau înapoi şi rag

Ca-şa-i omul nostru frate

Dă frunza la vaci cu lapte

Şi-o mai dă la boi să tragă

Şi sfecla la om să ragă

De urat am mai ura

Dar nu suntem de ici colea

Ci suntem de la Udeşti

Şi v-am urat pe la fereşti

Şi cumva de v-am supărat

Cred c-acum ne-aţi şi iertat

Şi acuma eu măi frate

Am să vă ur sănătate

Sănătate şi mult spor

Pân la anul viitor

Frunzuliţă trei scaieţi

Prindeţi fetele băieţi

Sărutaţi-le-n obraz

Şi din gură hăi strigaţi

            HĂI, HĂI …

La anu şi la mulţi ani !

    

Un alt început şi un alt sfârşit de urătură puteau fi şi acestea:

AHOU, AHOU şi Bună seara

Daţi un foc s-aprind ţigara

Că de departe ce suntem

Nici ţigări la noi n-avem

C-am racit prăşind az vară

Păpuşoi cu frunza rară

Că de mult, de ani de zile

Urăm de Sfântu Vasile

Şi am aflat şi noi în grabă

Că pe matale aşa te cheamă

Că eşti gospodar şi harnic

Şi la inimă cam darnic.

……………………….

Hopuri, hopuri, hopurele

La mulţi ani cu floricele şi cu fete frumuşele

Hopuri, hopuri, hopurate

La mulţi ani cu sănătate

La anu şi la mulţi ani !

Un alt început de urătură putea fi şi acesta:

AHOU, AHOU

Bună seara gospodari

Gospodari şi gospodine

Şi voi tinere copile

Daţi-vă lângă fereastră

Şi-ascultaţi urarea noastră

Daţi-vă lângă perdele

Şi-ascultaţi vorbele mele

În seara lui Vasile Sfântu

Mi-a luat căciula vântu

Şi mi-a dus-o prin copaci

Mi-a umplut-o cu colaci

Şi venind după căciulă

Să vă spun şi-o urătură

Seara bine n-a-nserat

Noi cu plugul ne-am luat

Ne-am luat câţiva golani

Pe la oameni gospodari

………………………… 

O altă urătură găsită:

AHOU, AHOU

În seara lui Vasile Sfântul

Mi-a luat căcila vântu

Mi-a dus-o din întâmplare

La fereastra dumitale

Şi venind după căciulă

Să vă spun şi-o urătură

Urătură ca la noi

Nu există pe la voi

Ia mai mânaţi măi

            HĂI, HĂI …

La fântâna cea cu roată

Scoate apă o biată fată

Şi din gură aşa zicea:

Tare m-aş mai mărita

Că-i dă măsa un cocoş

Putină de umplut borş

Covată de făcut pâine

Şi culcuşul de la câine

Foaie verde de haldan

Ia mai îndemnaţi golani

            HĂI, HĂI ….

Cât a fost vara de mare

Numai eu n-am fost în stare

Să-mi găsesc o fată mare

Fată mare mi-am găsit

Dar cu ea nu m-am lovit

Că era tare fudulă

Şi era şi rea de gură

De fudulă ce era

Numai în oglindă sta

Dar dinţi în gură nu avea

Dar la vara care vine

O să fie şi mai bine

Şi în special la fete

C-au să se mărite tăte

Dar şi noi ne-am pus în gând

Ca să ne-nsurăm pe rând

Că sunt fete frumuşele

Să te tot iubeşti cu ele

Ia mai mânaţi măi

            HĂI, HĂI …

Măi bădiţă eşti frumos

Să nu dai lucru pe dos

Să nu stai prea mult la moară

C-ai acasă o comoară

Nu cumva ca să se-ndure

Vreun golan ca să ţi-o fure

Să ţi-o fure, să ţi-o iee

Să umbli fără femeie

Că aşa am rămas şi eu

Şi acum vai de capul meu

Dar umblu mereu prin sat

Iarăşi eu m-am însurat

Şi tare m-am bucurat

Că frumoasă fată am luat

Harnică măi şi hapsână

De doarme cu furca-n mână

Cu doi ochi ca două ouă

Şi din nas mereu îi plouă

Îi ţin nasul cu piciorul

Şi-i tai mucii cu toporul

Are măi o ghibă-n spate

D-un coteţ şi jumătate

Şi nişte picioare mari

Parcă-s leucile la car

Şi am uitat ca să vă spun

Că are două ţâţe în sân

Cât două căpiţe de fân

Când s-a dat şi cu parfum

Nu puteai să treci pe drum

Şi-am mers de Crăciun la joc

Şi-a cuprins 8 m în joc

Când începe a juca

Tot pământul zguduia

Iar la somn măi dragă frate

Nu-i ajunge o zi şi o noapte

Când o văd culcată-n pat

Parcă-i dracu spânzurat

Şi când sforăie pe nas

Parcă-i struna de la bas

Când horăie matahala

Parcă-i struna şi ţambalu

Când o văd în uşa şurii

Parcă-i muma pădurii

Zurgălăi şi clopoţei

Mai strigaţi odată  hăi

            HĂI, HĂI …

Poate s-o scula frumoasa

Ca să lumineze casa

Socru meu de-ar fi trăit

Pe mine m-ar fi scutit

De mers la păscut cu vaca

Şi de stat la sfat cu soacra

Dar socru mi-a răpăusat

Soacra s-a modernizat

Umblă cu părul tapat

Cu rochiţă minijup

Şi mă chiamă ca s-o pup

Socrul meu ca polobocul

A crăpat mâncând ca porcul

Soacra mea cam durdulie

Ţine mult la fudulie

Are un batic pe cap

De trei ani nu l-a spălat

Şi o fustă peticită

Parcă-i frunză de răchită

Merg păduchii în coloană

Formând mari batalioane

Ploşniţele-n urma lor

Fug în pas alergător

Iar un drac de purican

Când am vrut eu să-l ucid

Până-n grindă a sărit

Şi i-am dat o lovitură

De-a sărit din el untură

Iar untura era bună

De uns fetele la gură

Şi băieţii la mustaţă

Ca să nu le fie greaţă

Ia mai strigaţi băieţi

Ca şi puricii din coteţ

            HĂI, HĂI …

Şi iar bună seara bat-o vina

Cam urat şi la vecina

Cam urat aşa deodată

Am zărit doi ochi de fată

Mari, căprui şi plini de foc

De-ţi şedea inima-n loc

Inima mi se rupea

Gura mi se bâlbâia

Eu mă îndrăgosteam de ea

Dar când mă uitai mai bine

Ce să vezi dragă vecine

Nici tu fată, nici nevastă

Ci sta mâţa în fereastră

Sta biata şi se uita

Cum mă-ndrăgosteam de ea

Zurgălăi şi ceapă coaptă

Ia mai zi gură căscată

            HĂI, HĂI …

Într-o zi o fată mare

A pornit la vrăjitoare

Şi-a umblat o săptămână

Până a dat de o bătrână

Ce descânta pe făină

Pe făină şi pe ouă

Descânta pe lună nouă

Dacă vrei să te măriţi

Să mănânci cartofi prăjiţi

Şi să aduci dragă copilă

10 kile de făină

50 m de pânză

Şi o putină cu brânză

Şi să nu uiţi să aduci

10 raţe şi 8 curci

Şi jumătate de purcel

Că băiatu-i frumuşel

Foaie verde de haldani

Ia mai îndemnaţi golani

            HĂI, HĂI …

Fetele din satu meu

Sunt eleve de liceu

Fug de sapă frăţioare

Ca câinele de soare

Lasă sapa pe ogor

Şi fug la televizor

Ori că-i meci cu altă ţară

Ori că-i muzică uşoară

………………………

O altă urătură găsită:

Frunzuliţă trei stejari,

Bună seara, gospodari,

Gospodari şi gospodine
Şi voi domnişoare fine

Daţi-vă lângă perdele

Şi-ascultaţi  minciuni de-a mele.

Ca-şa-i dat în seara asta

Să urez la toată casa.

La neveste tinerele
Şi la fete frumuşele,
Că de mult ne aşteptau
Cu uratu să umblăm.
Vă rog să nu bănuiţi,
C-am venit c-am nepoftiţi,
Chilipir măi frăţioare
Cu colaci şi cu parale,
Tot cu ţuică şi cu vin
Pe picioare abia mă ţin.
Fără multă sârguială
Scoateţi ţuica din cămară,
Să ne daţi câte-un pahar
Ca să vă urăm mai clar

             Ia mai mânaţi măi

            HĂI, HĂI …

            Hai flăcăi cu brazda lată
Că pe aici avem o fată
Noi n-am venit după bani
Nici să vă furăm curcani.
Ci măi gazdă am venit
C-ai o fată de peţit.
Am văzut că-i dai avere
Şapte gâşte fără pene 
Şi vreo şapte pălmi de loc
Şi-o găină fără cioc
Dară asta n-are a face
Cum o fi aşa îmi place.

La ureche trei bidoane
Ia mai strigă măi Ioane

            HĂI, HĂI …

            Ne-am luat şi opt plugari
Pe la oameni gospodari
Unul ţine-n spate sacul
Şapte aşteaptă-n prag colacul
Iar eu mai şmecher niţel
Ţin în mână un clopoţel.
Nu urăm la oricine
Noi urăm la fete bune
La fete cu şcoli înalte
Şi liceu pe jumătate
Căci din lipsă de experienţă
Mai au câte-o corigenţă
Şi-s fudule frăţioare
Parcă-s rupte din soare

La urechi cu clopoţei
La spate cu zurgălăi
Daţi-i gură măi flăcăi
Să se-audă-n munţi şi văi
            HĂI, HĂI …

            Cu şosetele-nturnate
Şi pe faţă îs rujate
Cu breton până-n bărbie
Toată numai alifie
Şi să vezi cum se mai poartă
Cu unghiile cât o lopată
Asta nu că-i rea de gură
Ci se cheamă manichiură
Pun pe cap sperietoare
Parcă-s dracu în picioare
Şi-apoi zurgălăi măi frate
Că-i atârnă pân la coate
Şi se strâmbă în oglindă 
De-o apucă amiaza-n tindă
Până bucla şi-o găteşte
Stă un ceas cu păru-n cleşte
Şi-i vorbesc pe bărbaţi
Că vând boii pe cârnaţi

Ia mai mânaţi odată măi

            HĂI, HĂI …

            De urat am mai ura
Dar ne temem că va însera
Noi nu suntem de ici colea
Suntem de la Ciuca Buca
Unde-i mămăliga cât nuca
Şi-o păzeşte cu măciuca
Când am vrut să iau o îmbucătură
Mi-a dat unul o lovitură
Mi-a scos dinţii din gură.
Noi suntem de la Mitoc
Unde-ngheaţă apa-n loc
Şi găluştele pe foc
Laptele-n doniţă
Mămăliga-n poliţă.
Suntem de la Adâncata
Unde se mănâncă cu lopata.
Suntem de la Burdujeni
Unde se mănâncă strujeni
Şi fetele tărâţă
Şi au ochii ca la mâţă.
Suntem de la Galaţi
Unde plouă cu cârnaţi
Fulgeră cu făină
Şi trăsneşte cu slănină.
Ieşi mătuşă afară şi plăteşte
Şi să vezi cine-ţi vorbeşte
Dă-ne câte-un coş de ouă
Să-ţi punem dantură nouă.

Porumb cu ciucălăi
Opriţi plugul măi flăcăi
                                   HĂI, HĂI …
                     

Astfel, au trecut şi acele vremuri pe care le-am trăit din plin în mijlocul comunităţii din care am făcut şi eu parte. Acum mă gândesc cu nostalgie la ele şi sunt mulţumit, în sufletul meu, că am trecut prin asemenea momente ale vieţii. Probabil fără acea parte din viaţa mea, petrecută la ţară, în mijlocul oamenilor simpli legaţi de pământ şi de tradiţiile ancestrale care dau sens existenţei noastre pe acest pământ, aş fi fost mai sărac sufleteşte şi nu aş fi înţeles cu adevărat rostul omului pe această lume …. Toate pe lumea asta îşi au timpul şi rostul lor.

 Şi când te gândeşti că totul este legat de destin.

 Grigore ROSNITCHE  (Puiu din Udeşti)                                              28.12.2013

P.S.

1.Pentru cine are răbdare poate urmări o urătura, nu de la Udeşti, dar actuală şi "autentică",  la aceasta adresa de pe YouTube, care în esenţă surprinde o realitate dură existenta la nivelul anului 2013, aşa cum este ea percepută de marea majoritate a oamenilor simpli, dar cu multă înţelepciune, din această ţară :

http://www.dailymotion.com/video/x18ts4i_uratura-anului-la-mul%C8%9Bi-ani-2013_shortfilms#.Ur58hcbY2J8.facebook

2.Iata si plugusorul din 2013 a unui profesor universitar

Si dacă mâine anul se înnoieşte e vremea de un pluguşor: 

Mâine anul se'noieşte,

Pluguşorul se porneşte,
Dar tot omul se'ndoieşte!
O să aibă şi belşug,
Dar nu cei ce trag la plug,
Căci opinia la noi
E că cei ce trag sunt boi!
Rău e bou la plug şi car,
Mult mai bine-i domn Măgar!

Ia mai mânaţi măi, hăi, hăi!
Rău trăiţi, dar nu fiţi răi!

Nu avem acum tractorul
Să ne tragă pluguşorul?
Unii spun că are spor
Că-i de fier şi cu motor,
Dar motorul, cum să zic,
Făr-nevastă e nimic!
- Haide, că glumeşti, bădie!
Are un motor soţie?
- Da, şi-o cheamă, bat-o vina,
După soţ, chiar Motorina!

Ia mânaţi, măi, ia mânaţi!
Si chiar dacă nu araţi,
Pe aceia care fură
Banii din agricultura,
Voi pe brazdă să mi-i daţi!
Dacă nu, pe arătură!

Au furat pamant şi ape
Si sunt siguri c'or să scape,
Dar, când va bătea o Toacă,
Toţi pământ or să se facă!
Să se teamă deci de Toacă
Cei ce vlaga ţării toacă!

Ia mai uraţi, măi flăcăi,
Si sunaţi din zurgălăi!
Căci urarea-i din popor,
E cultură, e folclor.
Stă mai bine deci cultura
Oare, ca agricultura?
Nu, şi brazdă, şi cuvânt,
Amândouă-s la  pamant !

Mâine anul se'noieşte,
Plugusorul se porneşte,
Dar tot omul se'ndoieşte
Că mai bine o să fie
În frumoasa Românie.
Pot doar bani europeni
Să ne scoata din troieni?
Suflă vântul prin ogrăzi,
Nu şi pe autostrăzi!
Unii'ntreabă: - Nu-i de-ajuns
Că pe drumuri am ajuns?
Nu ne-a'ncurajat primarul
Ca să facem trotuarul?

Imi spunea un inginer:
Din atâtia sfinţi din cer,
Numai unul a rămas
Să ne scoată din impas.
Si mi-a spus-o şi pe-a dreaptă:
Sfântul asta-i Sfantu' Aşteaptă!

         Prof. Dr. Corneliu Berbente