Mi-a fost dat în acest an să trăiesc de ziua Sfinților Arhangheli Mihail și
Gavril o întâlnire de suflet cu reputatul părinte și profesor Constantin NECULA
– doctor în teologie - o personalitate în domeniul pedagogiei creștine, cu tema
Pastorația – modul de
exprimare și de gândire al Bisericii lui Hristos. (Mergând învățați toate
neamurile… Matei 28,19)
În trecerea mea prin această lume, anul acesta când sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire, eu împlinesc 29 de ani trăiți
în vechiul regim din țara noastră de dinainte de 22 decembrie 1989 și 29 de ani
trăiți în noul regim instaurat după 22 decembrie 1989 sau mai pe scurt 29 de
ani în comunism și 29 de ani în capitalism. Fiecare regim cu sistemul lui de
valori, cu bune și cu rele.
În mintea mea, a unui om născut și copilărit la țară, la Udeşti, într-un
sat de pe plaiurile țării fagilor - Bucovina, din apropierea Cetății de Scaun
de la Suceava a lui Ștefan Cel Mare, credința creștin ortodoxă a fost inoculată
de mama mea-Valeria, care la rândul ei a primit-o de la părinții ei - Grigore
și Mădălina, care la rândul lor au primit-o de la părinții lor – Dumitru și
Mărioara Nicule și respectiv Ion și Mărioara Florea, și așa mai departe
credința a fost transmisă din “tată în fiu” de la apariția creștinismului pe aceste pământuri ale ţării
noastre, din negura timpurilor.
În vremea copilăriei toate răspunsurile la întrebările mele legate de cele
sfinte le primeam de la mama mea, care era un om cu frică de Dumnezeu, care nu
începea ziua până nu spunea o rugăciune, care ținea marile sărbători creștine de
peste an, care mergea la biserică dar care nu era habotnică. De multe ori am
auzit-o spunând “Dumnezeu îți dă, dar nu îți baga și în traistă”, adică dacă vrei să obții ceva trebuie să și
muncești, Dumnezeu îți dă sănătate, putere de muncă, dar fără efort propriu
nimic nu cade din cer.
În comunism, în care religia nu ocupa un loc prioritar, dar nici nu era
persecutată așa cum mulți susțin astăzi și atunci mergeau la biserică cei care
credeau, mai ales în mediul rural dar și în mediul urban. Și atunci s-au
construit și reparat biserici și mănăstiri și atunci oamenii se botezau,
cununau sau erau înmormântați în tainele bisericii creștine. Și atunci era
învățământ teologic în facultăți și seminarii. Și atunci se țineau sărbătorile
religioase oficial sau neoficial.
Din experiența celor 29 de ani trăiți în comunism, eu consider că partea
spirituală, credința creștină era legată mai mult de familie, de educația din
familie, indiferent de poziția socială ocupată în societate, dar era mai
curată, mai adevărată chiar dacă nu era la vedere. Cine vroia să creadă,
credea. Nimeni nu îl putea împiedica pe oricine să creadă în sufletul lui,
chiar dacă nu se putea exterioriza. Până la urmă credința ține de interiorul
individului, restul sunt de fațadă, cât de multe mătănii faci, câte cruci faci
și cum le faci, cât de mult te închini pe la icoane sau moaște, cât de mult sau
de puțin mergi la biserică, cât ții post și cum îl ții, câte acatiste plătești
etc.
Credința, după părerea mea, este busola vieții, așa cum un vapor pe mare
fără busolă este purtat de valuri în orice direcție și este imposibil să ajungă
la destinație, așa și omul în viață fără credință este dezorientat și de aici
apar tot felul de probleme legate de deznădejde, de a nu găsi calea spre
rezolvarea problemelor vieții, de a nu găsi echilibrul atât de necesar pentru a
trece prin această viață care ne-a fost dată fără voința noastră și ni se va
lua tot fără voința noastră. Uitați-vă în jurul nostru ce pot face oamenii “fără Dumnezeu”, de fapt nu mai sunt oameni … sunt dezumanizați
(crime, sinucideri, pedofilie etc.).
În capitalism când a venit libertatea în toate domeniile, inclusiv în
domeniul religie, credința s-a transformat mai mult în “fariseism”, mai
mult de paradă, acum cu bani unii cred că se pot cumpăra și cele sfinte.
Au apărut din nou fenomenele
extreme de habotnicie, de fanatism religios. Fiecare este liber să creadă ce
vrea, ceea ce a determinat apariția a zeci de secte religioase, a explodat
prozelitismul religios, exploatarea naivității și a lipsei de educație a unei
mase din ce în ce mai mari de oameni.
În majoritatea centrelor
universitare din țară s-au înființat facultăți cu profil teologic, iar în multe
orașe mari sau mănăstiri mari sunt seminarii teologice ceea ce a dus la o
extindere explozivă a învățământului teologic raportat la populația tării
noastre. Anual ies din aceste instituții de învățământ sute de absolvenți ai
învățământului teologic care într-un fel sau altul trebuie să-și găsească un
loc de muncă pe care societatea să îl susțină.
Pentru cei care își petrec
concediul în țară și merg în lungul și latul acestei minunate țări este
imposibil să nu remarce numărul foarte mare de mănăstiri care au apărut după
Revoluția din Decembrie 1989. Cineva afirma că odată cu plecarea multor români
la muncă în occident, în țară cei care rămân se pot retrage în mănăstiri după
cât de multe sunt. Și dacă toți doar o să ne rugăm, atunci cine o să mai
muncească ?
Este adevărat că prin biserică,
prin mănăstiri, s-a menținut ființa acestei nații, spiritul românismului, dar
exagerările duc la creșterea maselor de oameni care resping fenomenul religios
și credința.
Vrem - nu vrem să recunoaștem că se accentuează
fenomenul de respingere a religiei, tocmai la generațiile de după Revoluția din
Decembrie, generații care au avut ca disciplină de studiu “Religia” în școală. Acum când numărul preoților a
crescut exponențial și ar trebui să asistăm la o însănătoșire a societății, se
observă contrariul. Sunt într-o continuă creștere fenomenele legate de abandon
școlar, utilizarea drogurilor, prostituției, sinucideri, pedofilie, minimizarea
rolului familiei, a tainei căsătoriei, a tainei botezului creștin ….. De ce ?
De ce în occident sunt tot mai multe biserici care
își închid porțile, dacă nu chiar sunt demolate sau transformate în spații
pentru alte activități decât cele pentru întâlnirea cu Dumnezeu ?
Îmi este vie în memorie întâmplarea din Biblie,
episodul în care Isus Hristos pune mâna pe bici și alungă pe cei care făceau
negoț în Templul din Ierusalim, spunând: “Casa Mea, casă de rugăciune se va chema, iar voi o
faceți peșteră de tâlhari!” (Matei 21, 10-13).
Ori trăim vremurile în care pentru foarte mulți -
clerici și mireni, credința s-a transformat mai mult în negoț, în sursă de a
spori veniturile, în paravan pentru jecmănirea naivității și a lipsei de
educație care cuprinde mase din ce în ce mai mari de oameni de pe la noi, dar
nu numai.
Orice sărbătoare religioasă la nivel național sau
local s-a transformat într-un “talcioc” unde comercianții își expun marfa în fața mulțimilor. Același tablou îl
găsești dacă mergi la Sf. Paraschiva de la Iași, la Sf. Dumitru de la
București, la Sf. Maria de la Mănăstirea Nicula, la Sf. Ioan cel Nou de la
Suceava sau oriunde în țară de la Curtea de Argeș, la Maglavit, la Dervent etc.
Nu mai spun că și la Udești – loc drag sufletului
meu și de care sunt legat prin strămoșii mei, de Duminica Mare – la sărbătoarea
Pogorârii Sf. Duh, am întâlnit același tablou grotesc al negoțului de “chinezării” de la jucării pentru copii, haine, vase, încălțăminte,
dulciuri, obiecte religioase etc. Când lumea merge să se reculeagă la
mormintele celor dragi plecați din lumea asta interferează cu insistența
comercianților de ași prezenta tot felul de chițibușuri. Trăim vremuri când
banul are mai multă valoare decât credința.
Oare asta înseamnă credință ?
Biserica noastră creștin ortodoxă are nevoie de
cât mai mulți oameni ca preotul Constantin NECULA, ca exemple de comportament
și har pentru misiunea pe care și-au ales-o.
Am cules doar câteva din zicerile preotului Constantin
NECULA care au valoare de îndrumare pentru cei care se consideră credincioși:
“Trăiți în Biserică să puteți vorbi despre
Biserică. Nu într-un colț de suficiență mediocră.”
“Iertarea se câștigă cel mai ușor. Cel mai greu e
să ne iertăm pe noi înșine înaintea lui Dumnezeu și să avem capacitatea să
iertăm pe ceilalți, chiar și mai ales dacă au greșit.”
“A ierta
înseamnă de fapt a trăi. A ierta înseamnă a avea capacitatea de a merge mai
departe ca un om viu.”
“Homosexualitatea
este deviere de la axa morală a lumii. Este cultivată în chip voit, cu
cheltuieli majore și ne este prezentată ca o minciună a lumii.”
“Singurul mod
în care îi puteți ajuta pe ceilalți este să nu treceți indiferenți pe lângă
drama lor, ci să spuneți că vă pasă, că parte integrată din mântuirea lor
sunteți și voi.”
“Biserica e
făcătoare de pace și un preot care-și pierde calitatea aceasta de făcător de
pace nu este preotul lui Hristos. Este preotul unor interese obscure, înguste,
al unor interese care nu vizează Împărăția Cerurilor.”
“În Isus
Hristos nu există o viață până la moarte și o viață după moarte, ci o singură
viață, care-i unică: de la naștere în veșnicie.”
“Iertarea se
câștigă pe măsura adâncimii în iubirea de Dumnezeu.”
“Cine greșește
într-o fidelitatea nu greșește doar față de acea persoană, ci și față de toate
principiile care țin acea persoană legată de viață, uneori chiar de viața ei.
Există și un mod de a te vindeca de infidelitate prin conștientizarea
infidelității și schimbarea vieții.”
“Doamne … am
pierdut tot, dar dacă nu te-am pierdut pe Tine …nu am pierdut nimic!.”
“Nu suntem
născuți ca oameni să fim neliniștiți continuu. Din vreme în vreme, măcar inima
noastră are nevoie de odihna așezării în pacea cu Dumnezeu. Cred că este o
urgență de grad zero.”
Credința reprezintă pe întreg pământul din Japonia
până în Argentina, din Australia până în Canada, din Rusia până în Mozambic,
din Israel până în Franța, din India până în SUA, din Tailanda până în
Groenlanda, din China până în Afganistan un subiect care a fost permanent
dezbătut de la facerea lumii până în prezent și va fi dezbătut până la
sfârșitul lumii. Oamenii caută explicații la tot ce depășește nivelul lor de
cunoaștere. Unii au folosit credința în scopuri pământene, războaie, cuceriri,
alții în elucidarea unor fenomene naturale, alții în cercetarea științifică.
Cel mai recent am găsit o informație legată de
corelația incredibilă între credință și longevitate. Astfel psihologii
cercetători de la Universitatea de Stat din Ohio- SUA spun că oamenii
credincioși trăiesc, în medie, cu 4 ani mai mult decât ateii pentru că sunt mai
sociabili, mai darnici și mai voluntari. „Studiul aduce probe convingătoare că
există o relație între participarea la acte religioase și cât de mult trăiește
o persoană”, „Ai multe de câștigat de pe urma afinității religioase”.
Așa o fi ? ….Dumnezeu știe …..
La 100 de ani de la unirea românilor se va
inaugura Catedrala Mântuirii Neamului, cu ajutorul lui Dumnezeu și a celor care
s-au implicat în finanțarea și ridicarea ei și care va dăinui alte sute de ani,
iar urmașii urmașilor noștri, trebuie să afle că neamul românesc a fost, este
și va fi … creștin ortodox. Ortodoxia este unul din elementele cu care se
identifică poporul român. Pentru apărarea ei au luptat Ștefan Cel Mare, Mihai
Viteazul, Constantin Brâncoveanu și toți eroii și martirii neamului care au
adus jertfa supremă pe câmpurile de luptă.
„Pe soldat și pe Dumnezeu îl adori numai în caz de
primejdie și nu înainte.
După ce pericolul a trecut și totul este în ordine pe
Dumnezeu îl uităm
și pe soldat îl hulim.”
Winston Churchill
Grigore ROSNIŢCHE (Puiu din Udeşti)
12.11.2018
rosnitcheg@yahoo.com
